Consilierii de etică şi funcţionarii publici din judeţul Vâlcea vor fi instruiţi în prevenirea corupţiei

0
75

 

 

Centrul de Resurse Juridice şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunţă lansarea proiectului „Formare şi dezvoltare pentru asigurarea eticii şi integrităţii în administraţia publică”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, axa 1 – domeniul major de intervenţie 1.3 – Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale. Judeţul Vâlcea face parte din cele 10 unităţi administrativ-teritoriale în care va fi implementat proiectul, alături de judeţele Alba, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Teleorman şi municipiul București, selectate pe baza unei analize a contextului la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare implicate. Valoarea totală a proiectului este de 1,16 milioane de lei, din care 1,14 milioane de lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European şi 23.300 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului. Obiectivul general al proiectului: creşterea eficacităţii instituţiilor publice centrale şi locale prin întărirea capacităţii acestora de a răspunde cerinţelor de etică şi integritate în funcţia publică. Scopul proiectului: dezvoltarea competenţelor manageriale şi abilităţilor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere şi a funcţionarilor publici cu atribuţii de consiliere etică, prin formare şi certificare a competenţelor; dezvoltarea de proceduri şi instrumente pentru îmbunătăţirea activităţii consilierilor de etică şi promovarea normelor de etică şi integritate în administraţia publică. Grupul țintă este format din personal din instituții ale administrației publice centrale și locale ( instituții ale prefectului, consilii județene, primării, organisme publice deconcentrate din sectoarele sănătate și social) din 10 județe aflate în următoarele regiuni de dezvoltare: Regiunea Sud-Vest Oltenia, Regiunea Sud-Muntenia, Regiunea Sud-Est, Regiunea Centru, Regiunea București-Ilfov, astfel: 52 funcționari publici cu funcții de conducere care coordonează personalul cu atribuții în domeniul eticii și integrității; 112 funcționari publici desemnați pentru îndeplinirea atribuțiilor de consiliere etică și monitorizarea respectării normelor de conduită (consilieri de etică). Principalele activități ale proiectului: furnizarea a 9 cursuri în domeniul prevenirii și combatere a corupției, conflictelor și schimbărilor și certificarea competențelor dobândite; realizarea unui ghid de bune practici, a unor broșuri cu proceduri sau instrumente de lucru utile în activitatea consilierilor de etică și a unei aplicații informatice pentru gestionarea implementării procedurilor disciplinare; asistența sau consultanță pentru implementarea  procedurilor sau instrumentelor și schimbul de bune practici; organizarea unei conferințe la care vor participa experți europeni. Proiectul se desfășoară în perioada 28 octombrie 2013-28 aprilie 2015 și va avea o durată de 18 luni. Prin implementarea proiectului se vor obține următoarele rezultate: 104 instituții  publice din administrația publică centrală și locală implicate direct in derularea proiectului; 9 sesiuni de perfecționare realizate în domeniul „Competențe sociale și civice” cu tema „comunicare și leadership, egalitate de șanse și nediscriminare și dezvoltare durabilă” (o serie/grupă de curs), cursul „Expert prevenire și combatere a corupției” (6 serii/grupe de curs ), cursul „Competențe Sociale și civice” cu tema „managementul conflictelor, egalitate de șanse și nediscriminare și dezvoltare durabilă” ( 2 serii/grupe de curs); un număr total de 164 persoane care participă la cursurile de perfecționare (personal cu funcții de conducere-52 și personal cu atribuții de consiliere etică – 112); minim 130 persoane obțin certificarea competențelor dobândite; resurse metodologice realizate și difuzate, care sprijină activitatea consilierilor de etică și promovează, în același timp, rezultatele proiectului; asistență la fața locului pentru transferarea, în practică, a cunoștințelor și experiențelor dobândite în timpul cursurilor de formare facilitând, totodată, și schimbul de practici; facilitarea schimbului internațional de bune practici în domeniul eticii și integrității; aplicația informatică pentru gestionarea de către ANFP a rapoartelor privind respectarea normelor de conduită și a celor privind situația implementării procedurilor disciplinare; ghid cu modele de buna practică pentru implementarea politicilor de etică și integritate în administrația publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.