TUNURILE date la Primăria Râmnicului de viceprimarul Gigi Matei (I)

1
90

Reţea de canalizare cu dedicaţie. Fondul de dezvoltare al Apavil, „ciuruit” pentru prietenul Rădoi

Cu doar o jumătate de lună înaintea revenirii primarului Frâncu din arestul preventiv, interimarul Ion Gigi Matei a dat ultimul tun din postura de ocupant al poziţiei de vârf în Executivul Primăriei. În baza programului de investiţii al SC Apavil SA, realizat din fondul de Întreţinere, Investiţii şi Dezvoltare, Matei şi aliaţii săi din Consiliul Local au reuşit deturnarea investiţiei în canalizarea de pe străzile Straubing, Săliştea Nouă şi Lespezi, din cartierul Goranu, până hăt la marginea oraşului, către Vlădeşti, pe strada Ioana Radu. Din întâmplare, pe strada cu doar vreo 6 locuinţe construite, unul dintre prietenii interimarului de la Primăria Râmnicu Vâlcea şi-a trântit un hotel cât toate zilele.

„Nu ştiu când va amortiza investiţia”

Hotelul lui Dumitru Rădoi, patron al unor crame din Râmnicu Vâlcea şi amic la toartă cu viceprimarul Ion Gigi Matei, se duce pe vreo cinci nivele şi pare să devină o atracţie pentru clienţii amatori de discreţie. Panorama superbă peste cursul râului Olăneşti, ca şi liniştea oferită de platoul retras sub poalele pădurii de pe Capela, erau dezavantajate clar de lipsa reţelelor de utilităţi publice. Mutarea de aproximativ 500.000 de euro făcută de Matei i-a scos din sărite pe opozanţii din Consiliul Local, ca şi pe fostul primar al oraşului, pedelistul Romeo Rădulescu. „Nu înţeleg ce au avut în minte în momentul în care au amânat realizarea reţelei de canalizare pe străzile Straubing, Săliştea Nouă şi Lespezi. Acolo sunt cel puţin 1.000 de locuinţe care aşteaptă să se racordeze la reţea. În schimb, viceprimarul care a avut atribuţii de primar, Ion Matei, a dus această investiţie pe strada Ioana Radu pentru cinci case din zonă”, a comentat uluit deputatul Romeo Rădulescu. Nici pentru consilierii locali lucrurile nu sunt prea clare în această privinţă. „Probabil, cineva care deţine locuinţă acolo a făcut tot felul de demersuri pe lângă cei din primărie pentru a-i rezolva această problemă. Nouă ni s-a prezentat situaţia ca şi cum pe cele trei străzi din zona Goranu-Feţeni nu s-ar fi făcut licitaţii pentru extinderea acestor reţele. Problema este că pentru cele cinci locuinţe se realizează o investiţie enormă. Nu ştiu când se va amortiza această investiţie”, susţine şi consilierul local Grigore Crăciunescu.

Matei şi aliaţii săi din Consiliul Local au reuşit deturnarea investiţiei în canalizarea de pe străzile Straubing, Săliştea Nouă şi Lespezi, din cartierul Goranu, până hăt la marginea oraşului, către Vlădeşti, pe strada Ioana Radu.

Plan modificat la foc rapid

Planul de investiţii aprobat în Fondul IID a fost aprobat la începutul acestui an, investiţia în zona Goranu-Feţeni fiind considerată de responsabilii din Primărie şi Apavil drept prioritară. Modificarea a fost făcută însă la foc rapid, Liviu Miftode, şeful Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice, reacţionând prompt la comanda lui Matei, după cum o arată şi Hotărârea de Consiliu Local aprobată la finalul lunii august.
„Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune rectificarea listei de investiţii obligatorii finanţate din Fondul IID pe anul 2013, prin redistribuiri de sume între poziţii, respectiv diminuare de sume pentru lucrări nelicitate (Reţea canalizare strada Straubing, tronson de la pod peste calea ferată spre nord şi Reţea canalizare strada Lespezi, Săliştea Nouă), precum şi prin alocarea unor sume pe o poziţie nouă – Reţea canalizare menajeră strada Ioana Radu;
Se modifică lista obiectivelor de investiţii finanţate din Fondul IID pe anul 2013, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013 prin diminuarea unor sume alocate la obiective de investiţii nelicitate (Reţea canalizare strada Straubing, tronson de la pod peste calea ferată spre nord şi Reţea canalizare strada Lespezi, Săliştea Nouă) şi alocarea acestor sume la un nou obiectiv de investiţii – Reţea canalizare menajeră strada Ioana Radu.
(2) Lista obiectivelor de investiţii finanţate din Fondul IID pe anul 2013, modificată conform alin.(1) rămâne la valoarea aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013, respectiv 2.169.970 lei şi este prezentată în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.- HCL 215/29 august 2013. (saptamana.net)

1 COMENTARIU

  1. Domnule ziarist s-au ziaristà, cind ati scris acest articol v ati mai consultat cu cineva, si stiti de ce in Franta in Orasul Verierre le Buisson, oras cu o populatie de circa 20000 mii locuitori, la o distantà de circa 1700 m existà douà case. Si aceste case dispun de apà luminà si canalizare. Deci ori si ce cetàtean din aceastà tarà indiferent din ce etnie face parte are dreptul de a trài in conditii civilizate. Felicitàri domnule Matei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.