În acest an, s-au făcut lucrări de intervenţie sau restaurare la 12 monumente istorice din Vâlcea

0
86

• Potrivit lui Florin Epure, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură:

În data de 18 decembrie 2013, la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural Vâlcea, convocat prin Ordinul Prefectului nr. 477/4 decembrie 2013. Şedinţa a fost condusă de domnul Prefect Mircea Nadolu şi a avut pe ordinea de zi următoarele puncte: ctitoriile domnitorilor români din judeţul Vâlcea – istorie şi prezent; diverse. Florin Epure, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea a supus atenţiei celor prezenţi, principalele mănăstiri şi schituri din judeţ şi a precizat că monumentele istorice si de artă, ansamblurile de arhitectură împreună cu componentele lor şi siturile arheologice aparţinând unor culturii diferite, totalizează un număr de 800 de coduri cu care judeţul Vâlcea se înscrie în Lista monumentelor istorice. De asemenea a fost prezentat raportul de activitate al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea din anul 2013 care a cuprins activităţi de protejare şi punere în valare a patrimoniului naţional, care a impus chiar stoparea unor lucrări: de exemplu lucările de modernizare a CF Râmnicu Vâlcea; emiterea unui număr de 74 avize privind intervenţiile asupra monumentelor istorice, în zonele de protecţie ale acestora şi în zonele protejate din punct de vedere arhitectural şi arheologic. În anul 2013 s-au efectuat lucrări de consolidare-restaurare precum şi lucrări de întreţinere curentă la următoarele monumente istorice: Mănăstirea Govora – Lucrări de consolidare-restaurare zid de incintă vest şi sud; Lucrări de consolidare a fundaţiilor la Biserica de lemn ,,Buna Vestire” şi ,,Sfântul Arhanghel Mihail” din comuna Popeşti, sat Urşi; Lucrări de consolidare – restaurare la Conacul din cadrul ansamblului Fostului Schit Troianu, Râmnicu Vâlcea; Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, ,,Sfântul Nicolae” şi ,,Sfântul Ioan”, sat Bărbuceni, comuna Prundeni; Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fostului schit Străchineşti, comuna Grădistea; Extindere corp chilii P+1E şi construire corp nou de chilii D+P+M, magazie şi grup sanitar – Schitul Iezer, oraş Băile Olăneşti; Lucrări de restaurare pictură murală la Biserica ,,Sfântul Nicolae”, comuna Păuşeşti Măglaşi, sat Coasta; Lucrări de consolidare-restaurare Muzeul Podgoriei din Drăgăşani; Colegiul Lahovari Râmnicu Vâlcea. Referitor la patrimoniul cultural naţional mobil şi imaterial, care conţine, la nivelul judeţului Vâlcea 118 piese,  a fost asigurată respectarea legalităţii, popularizare şi consultanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.