Consilierii locali vor aproba rectificarea bugetului şi prelungirea contractului cu Librăriile Humanitas

0
66

 

Vineri, 13 decembrie 2013, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 18 proiecte de hotărâri şi rapoarte plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, vor fi dezbătute şi aprobate următoarele propuneri: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total de surse de finanţare pentru anul acesta; rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2013; modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 120/2012 referitoare la condiţiile contractării unei finanţări rambursabile internă în valoare de 15 milioane de lei; efectuarea unor plăţi din bugetul local; organizarea unor evenimente în vederea sărbătoririi Anului Nou 2014; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţii „Extindere local Grădiniţa nr. 8 Colonie Nuci”; schimbarea denumirii cinematografului „Ostroveni” în „Geo Saizescu”; admiterea unor noi membri în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea; adoptarea unor măsuri pentru vânzarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii; stabilirea destinaţiei unui imobil; vânzarea unui spaţiu situat în Calea lui Traian, parterul blocului S15; prelungirea contractului cu Librăriile Humanitas; modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 94/2006 referitoare la asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea cu comuna Vlădeşti; modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 30/2007 referitoare la însuşirea inventarului listei bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului – Intrarea Stăncioiului; stabilirea indicatorilor de performanţă pentru evaluarea activităţii Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea; propunerea de stabilire a cotei de carburanţi pentru autovehiculele din dotarea Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea; modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 48/2013 referitoare la actualizarea componenţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.