Conducerea CS Municipal vrea să aducă în Zăvoi jucători cu experienţă

0
56

 

„În această perioadă purtăm negocieri pentru transferarea a trei sau patru fotbalişti de nivcl superior, care să ne îmbunătăţească şansele de promovare în Liga 1. În mod inevitabil, însă, în această pauză competiţională vor pleca de la CSM Rm. Vâlcea mai mulţi jucători care nu au confirmat, jucători la care antrenorul Claudiu Niculescu a anunţat că a renunţat. Ne interesează jucători consacraţi, cu experienţă în eşaloanele superioare, care pot să ne ajute în partea a doua a campionatului să ne îndeplinim obiectivul. După ce vom acoperii posturile considerate deficitare, ne vom gândii şi la alte transferuri, însă doar dacă vom găsi ceva de excepţie, peste ceea ce avem noi în lot”, a deeclarat, pentru siteul csmrmvl.ro, managerul general al grupării din Zăvoi, Lucian Munteanu. Acesta a mai spus că deşi vor fi plecări din lot, la CS Municipal nu va fi o remaniere masivă a lotului, aşa cum a fost în vară. „Am discutat deja cu mai mulţi agenţi de jucători, iar după ce ne vom face o idee finală despre unii jucători, vom prezentafinanţatorului principal propunerile noastre”, mai spune Munteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.