Un grup de elevi şi un profesor din Horezu, judeţul Vâlcea, s-au îmbolnăvit de hepatită de tip A în timp ce se aflau într-o tabără, iar reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică au început o anchetă epidemiologică în acest caz.
„Cei de la DSP spun că nu este nevoie de carantină în şcoală unde aceşti elevi învaţă, au fost 30 de copii şi profesorul coordonator la începutul lunii octombrie la o tabără organizată la Călimăneşti printr-un proiect european care urmărea dezvoltarea abilităţilor de lideri ale elevilor şi ştim că sunt 14 elevi şi dascălul însoţitor confirmaţi cu hepatită A. Am citit şi noi că virusul hepatitei A este cel mai agresiv şi se transmite cel mai des prin mâncare sau apa contanimata sau direct de la un purtător. Printre simptome sunt oboseală, stări de vomă, dureri abdominale, dureri musculare şi febră şi noi credem că în tabără au contactat hepatita” , a declarat un părinte.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea a început o anchetă epidemiologică, în urma apariţiei focarului de infecţie cu hepatită virală de tip A, în oraşul Horezu, iar la Colegiul „Constantin Brâncoveanu” s-au luat măsuri privind dezinfecţia.
Inspectorii DSP spun că nu este necesară închiderea unităţii şcolare, ci doar vaccinarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii.
„S-a început ancheta epidemiologică în cazul hepatitei A, ne-au fost semnalate primele cazuri la Colegiul Constantin Brâncoveanu din Horezu. Numărul cazurilor fiind în creştere, am luat măsuri pentru a izola focarul de infecţie, am cumpărat de urgenţă 30 de doze de vaccinuri care au fost administrate subiecţilor ce au intrat în contact cu persoanele bolnave. Ancheta a fost extinsă şi la nivelul Taberei Şcolare din Cozia – Călimăneşti, de unde există suspiciuni că s-ar fi produs infectarea”, a declarat directorul DSP Vâlcea, dr.Luminiţa Apostolescu.
Conducerea Direcţiei pentru Tineret şi Sport Vâlcea, instituţie care administrează taberele şcolare, spune că angajaţii acestora au analizele „la zi”, iar mâncarea servită nu a provocat îmbolnăvirea, ancheta DSP în acest caz fiind în desfăşurare.
Mediafax
Analizele „la zi” nu se refera la hepatita.
De cautat bucatarie, sursa de apa, grupuri sanitare, chioscul de la poarta taberei etc…