• Horațiu Comănescu, fiul fostului președinte al PSD Vâlcea, Iulian Comănescu, are dosar penal pentru că a fost depistat în trafic de polițiști, conducând autoturismul în perioada în care avea permisul suspendat.
• Tratativele de asociere în producţie dintre reprezentanţii televiziunilor Vâlcea Unu (cu patronul penal Frâncu) şi Etalon (cu toată aparatura sechestrată de Finanțe) sunt în stadiu avansat. Miercuri a avut loc o întâlnire finală, sediul celei din urmă. Este vorba de realizarea în comun de programe şi emisiuni. Majoritatea canalelor media locale se confruntă cu dificultăţi materiale, televiziunile fiind în situaţiile cele mai severe din acest punct de vedere pentru că sunt şi cele mai mari consumatoare de resurse. Interesant este de ce nu se pune în executare efectivă nici până la această dată Televiziunea Etalon, cu datorii enorme la bugetul de stat?! Poate ne spune un anume domn Pîrîianu?
• Directorul comercial de la Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești a returnat mobila de la fosta Vilă Bujoreni, retrocedată ilegal Ioanei Spiridonescu. Imediat după ce fosta vila „a lui Ceaușescu“ a fost retrocedată, unii dintre angajații SRP Olănești și-au însușit o mare parte din bunuri. Dovedind exces de zel, un anume domn Bolovan (cu „experiență“ în domeniu) a încărcat o parte din mobilă într-un camion, pe care l-a debarcat acasă la directorul comercial….
• Imediat după şedinţa fantomaticei asociaţii „Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea” (o aberaţie marca Emilian Frâncu), primarul penal „Melin” a anunţat că va organiza o conferinţă de presă. Însă, când a văzut mulţimea de ziarişti din presa locală a dat-o… cotită, a fugit şi l-a lăsat pe vasalul Marius Sima să se „ardă” la conferinţa de presă.
• Dana de la contabilitate, prietena deputatului scriitor îndeplinește, mai nou, rolul de sifon al instituției, cu sediul în deal la Olănești. Eroina de roman e tare în clanță și mizează pe susținerea protectorului său iubăreț, cu care a trăit o poveste de dragoste cu durata de nouă luni.
• Aflați și cruciți-vă: fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea din perioada 1992-2000 şi ex-deputatul PSD Anton Miţaru are o pensie care l-ar face invidios pe orice pensionar de lux din armată sau magistratură. Astfel, potrivit ultimei declaraţii de avere, fostul baron local Anton Miţaru are o pensie de nici mai mult nici mai puţin de… 333 milioane de lei vechi pe LUNĂ, adică peste 7.500 de euro. Mai pe româneşte, „Miţi” ridică într-un an circa 4 miliarde lei vechi. Este o sumă extrem de enormă pentru orice pensionar din România sau din Occident. Ca să nu mai punem la socoteală cele 2 miliarde lei vechi din pensia soţiei…. Poate ar fi bine ca fostul preşedinte al CJ Vâlcea să explice baza legală pentru care încasează astfel de sume uriaşe!!!
• De vineri, 22 noiembrie, societatea Etalon (care deţine licenţa pentru postul TV Etalon) a intrat oficial în procedurile insolvenţei, după 20 ani de la înfiinţare. La Tribunalul Vâlcea s-a format Dosarul nr. 872/90/2013, având ca obiect „cererea debitorului – Legea insolvenţei nr. 85/2006 art. 27 alin. 5”. Tot despre Etalon trebuie să mai spunem că Tribunalul Vâlcea a dat dreptate unei foste salariate (Mihaela Diana Ciuruş) şi a obligat TV Etalon să plătească reclamantei suma de 75 milioane de lei vechi reprezentând drepturi salariale neplătite aferente lunilor ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, august, septembrie şi octombrie 2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.