Publicat în “Gândul” și șters de pe prima pagină. ȘOVA ȘI-A DETAȘAT AMANTA LA AMBASADA ROMÂNIEI DIN LONDRA, PE BANII ROMÂNILOR

0
74

Nepotismele balcanice bântuie neîncetat clasa politică de la București, cu extensie spre diplomație, că deh, e mai de bon ton, mai pentru obrazuri groase de useliști. De la aceste „obiceiuri pământene” nu face rabat nici ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, cel care și-a trimis amanta, prin detașare, de la o firmă de IT din București, tocmai la misiunea diplomatică a României de la Londra pe post de secretar III însărcinată cu probleme de comunicare, post plătit din banii strânși tot mai greu de guvern din taxele românilor. Un fel de Corina Drăgotescu, sinecurista angajată  la consulatul României din Los Angeles, dar mai bine plătită și cu un contract ferm. Așadar, după mai multe piedici și sofisme în ale comunicării cu diplomația română, am reușit într-un final să obținem câteva date de interes public despre cum miniștrii români le găsesc locuri călduțe damelor cu care se-înconjoară, în timp ce românii se întreabă de ce diplomația română este atât de slabă și nu poate face față nici în domeniul economic, nici în  diplomația publică, imaginea României fiind mereu terfelită, fără ca cineva să ia poziție fermă. Un răspuns l-am putea găsi în pilele lui Dan Șova pentru ca a sa  concubină să fie parașutată în diplomație, bașca la Londra, un post foarte dificil din perspectiva problemelor legate de reticența britanică de a primi forță de muncă din România, și în special de problema țiganilor care vin în această țară pentru ajutoarele de stat . Este vorba despre o anume doamnă Vali Vasilica Staicu, după cum a relatat în urmă cu câteva luni gândul.info, care nu este deocamdată  o persoană publică, dar care s-a remarcat deja în calitate de vicepreședinte la  filiala PSD de la Bruxelles.

De la o firmă de IT direct  în diplomație 

Așa cum spuneam, cele mai noi cărări deschise de domnul Șova au purtat-o pe Vali Vasilica Staicu de la o firmă de IT din București, acolo unde se ocupa de asistența juridică, către ambasada României de la Londra. Din noiembrie 2012, doamna în cauză a fost detașată de la o societate comercială privată la misiunea diplomatică menționată.Nu de alta, dar posturile în MAE sunt blocate și singura modalitate de  satisfacere a hatârurilor lui Șova era o detașare, legală desigur, a doamnei în cauză. Probabil în tot Ministerul de externe nu s-a mai găsit niciun angajat care să vrea să plece la post la Londra, iar Titus Corlățean, colegul de cabinet al lui Șova a apelat la profesionista Vasilica Staicu, de la firma de IT.   „Doamna Staicu Vasilica Vali este detașată în MAE pe durata misiunii permanente în străinătate, în conformitate cu prevederile art.48 alin.(1) coroborate cu art.35 alin. (5) din Legea nr.269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare”, ne-a răspuns MAE la o solicitare de presă. Cum angajări nu se fac la MAE iar concursurile pentru posturi sunt inexistente, „băieții deștepți” și cu influență își pot trimite astfel în liniște soții, amantele sau copiii la posturi în străinătate. Cu experiența internațională căpătată la  PSD Belgia, Vali Vasilica  a putut sări  direct în barca diplomației, deși specializările și experiența sa de până la acel post, erau mai degrabă de jurist și mai puțin  de comunicator, așa cum prestează în prezent la misiunea diplomatică a României de la Londra.

 Salariu triplat

Dacă doamnă Drăgotescu comunica part-time de 1.500 de dolari pe lună, nici doamna lui Dan Șova nu o face pe bani puțini. Conform declarației de avere, pe  care cu greu am putut-o smulge de la MAE, întrucât nu era inițial postată pe site, așa cum cere legea, am putut afla că Vali-Vasilica  a sărit de la un salariu de circa 30 de milioane lei  vechi, încasați de la  la firma de IT unde dădea consultanță juridică, la suma de  90 de milioane vechi, adică 1.950 de euro, atât cât este remunerată în prezent. Asta pe lângă prima de instalare la post de circa 2.000 de euro pe care a primit-o, conform aceleași declarații de avere, și de cazarea  asigurată de MAE la Londra. Ce-i drept, Vali-Vasilica Staicu nu stă rău nici la economiile pe care le-a făcut. În 2011 a deschis un cont de 33.000 de lire sterline la o bancă pentru ca în 2013 să mai adauge în cont 78.406 lire sterline, bani care au provenit din darul de la botezul fiicei sale pe care o are cu Dan Șova.

Subordonata lui Șova, la firmă 

Conform C.V.-ului doamnei respective, obținut și aceste cu mari eforturi de la MAE, am putut afla că în urmă cu 10 ani de zile Vali- Vasilica Staicu  s-a angajat la firma de avocatură SCA Șova & Partners pentru care a lucrat trei ani de zile. Apoi firma lui Șova și-a schimbat numele  în SCA “Enescu, Panait, Pop & Partners”. Vali Vasilica Staicu a continuat să lucreze acolo încă trei ani de zile, până în 2010. Apoi a plecat la firma de IT Allcome Zone, o firma care în 2010 avea patru angajați cu tot cu ea, pentru ca în 2012 să ajungă la MAE prin detașare, de la firma de IT menționată anterior. În paralel, Vali Vasilica și-a dezvoltat și  abilitățile politice, ajungând , în noiembrie 2010, vicepreședinte la PSD Bruxelles. Desigur, tot grație profesionalismului său și nu datorită relațiilor strânse pe care le are cu Dan Șova, un pesedist a cărui stea politică strălucește în strânsă legătură cu cea a premierului Ponta.

Prin urmare, este mai important pe lângă cine stai decât felul în care te pregătești iar dacă mai ai și o trambulină politică, succesul îți este garantat în domenii gras remunerate precum diplomația. Un domeniu care tocmai a primit o mărire de buget pentru 2014 de la Guvernul Ponta-Șova.Deh, să aibă bani Vali Vasilica de cumpărături la Londra, știut diind faptul că acest oraș e unul din cele mai scumpe din lume.

Scris de: Dragoș Stănculescu


 

Notă: Ziarul a scos articolul de la pagina index, motiv pentru care îl publicăm aici, precizând că nu ne asumăm răspunderea pentru veridicitatea informației, dar socotim cele spuse plauzibile și incriminatorii pentru ministrul Dan Șova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.