Iustin Predescu, trezorierul șef al PSD Vâlcea, are probleme la declarația de avere

1
91

Vezi aici: Declaratia de avere a lui PREDESCU IUSTIN

Trezorierul șef al Organizației Județene a PSD Vâlcea, Iustin Predescu, este omul de încredere al președintelui Ion Cîlea. Și cum să nu fie așa când Predescu este omul cu „mălaiul“ în partid, stăpânul absolut al cașcavalului roșu. Cel puțin prin prisma funcției de trezorier șef al PSD-ului. După ce a luat „hora înainte“ și a mușcat din căpăstru, din postura de mare președinte de Consiliu de Administrație la CET Govora, instituție subordonată Consiliului Județean Vâlcea (adică prietenului Cîlea), Iustin Predescu a dat cu capul de pragul de sus și a fost rechemat la post. Aproape că i-au dat lacrimile când i s-a desființat biroul luxos, pe care și-l amenajase la CET. Ipochimenul acesta începuse să se comporte ca un adevărat satrap (adică un fel de dictator, pe înțelesul lui) la CET și avea impresia că el a inventat rama la tablou și a revoluționat pruna punându-i coadă. Pensionarul Iustin al PSD-ului, mare specialist în toate și în nimic (ne referim la domeniul de activitate – CET Govora), a confundat CET-ul cu o întreprindere anexă a partidului și a intenționat să abuzeze de funcția de președinte al Consiliului de Administrație pentru a direcționa fluxul de numerar al CET Govora spre zone agreate de partid și domnia sa. Probabil că instituții abilitate ale statului vor face lumină în acest caz. Cert este că pentru prima dată, politicul a intrat în forță, pe față, fără jenă, fără perdea, în treburile interne ale singurei societăți de stat care mai supraviețuiește în județul Vâlcea. Probabil că nu am fi scris acest articol și l-am fi lăsat în plata Domnului pe ipochimenul Iustin Predescu (să se spele Cîlea cu el pe cap!) dacă nu ne cădea în mână o scrisoare lacrimogenă adresată de acesta președintelui CJ Vâlcea. În depeșa cu pricina, Predescu se plângea că este atacat nejustificat de „Ziarul de Vâlcea“, de redactorul șef Tiberiu Pîrnău (nici măcar nu este în stare să se uite în caseta redacțională…), că este tracasat, stresat, bulversat și îi cerea permisiunea președintelui Cîlea să ne acționeze în instanță. Mai mare râsul, de toată jena!

Domnule Predescu, dacă ai sânge în instalații hai în instanță! Dar vezi că acolo va trebui să-i lămurești pe judecători și următoarele probleme: cum se face că în declarația de avere ai uitat să menționezi casa (foto) în care locuiești și ai trecut decât garajul???; Să explici opiniei publice și judecătorilor cum un pensionar poate să fie angajat la SC APAVIL SA pe post de mare consultant economic, să fie membru în CA la Piețe Prest, președinte al CA la CET Govora, trezorier șef la PSD și cine știe câte alte sinecuri politice?! Chiar așa de mare expert e acest Iustin Predescu, domnule Cîlea? Domnule pensionar, nu vă obosesc toate aceste demnități, cum le faceți față?; Și poate ne va spune și despre un vapor plin cu sodă dispărut în mod „misterios“ taman în vremea când era director economic la USG; Care este legătura între el și polonezii de la USG?; Cum s-a realizat privatizarea fostului CPL cu securistul Cataramă?… și lista întrebărilor poate continua. Așteptăm, cu maxim interes, răspunsurile. Până atunci, trimitem o scrisoare și noi la Agenția Națională de Integritate să studieze puțintel declarația de avere a domnului Iustin Predescu.

(Tiberiu Pîrnău)

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.