Instanţa supremă a dispus ca măsură preventivă în cazul lui Berbeceanu interdicţia de a părăsi ţara.
Decizia instanţei supreme este definitivă.
„Sunt convins că se va dovedi nevinovăţia mea. Experieţa a fost tristă, cumplită. Sper că acest sacrificiu pe care a trebuit să îl fac nu o să fie degeaba”, a spus Berbeceanu, la ieşirea din penitenciar.
Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia a mai spus că îşi va susţine în continuare nevinovăţia.
„Am încredere în justiţie, în ministrul nostru. Vreau să le mulţumesc colegilor mei şi presei. Am fost toată viaţa poliţist şi sunt convins că voi fi şi mai departe. Mă voi lupta să mă întorc acolo unde îmi este locul”, a mai spus Berbeceanu.
În 19 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti dispusese prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, admiţând astfel cererea procurorilor DIICOT.
Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT. El a făcut recurs, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe 31 octombrie, ca acesta să rămână în arest.
Traian Berbeceanu este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie.
Potrivit procurorilor, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au sponsorizat BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.
Procurorii au arătat că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.
Dosarul în care Berbeceanu este acuzat a fost preluat de Structura centrală a DIICOT, de la serviciul teritorial Alba al Direcţiei.
realitatea.net