În urma dezbaterii de joi, 7 noiembrie, privind modificarea Codului Silvic, organizată de senatorul Remus Daniel Nițu, marţi, 12 noiembrie, senatorul a propus trei amendamente la proiectul de lege privind modificarea Codului Silvic.
Primul dintre acestea vizează creşterea suprafeţei maxime care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, de la 200 mp, la 500 mp, motivaţia fiind că nu este fezabilă contruirea unei clădiri, a accesului şi a împrejmuirii pe o suprafaţă de doar 200 mp.
O a doua modificare formulată de senator se referă la articolul 45, alin (4), care, în forma propusă de Guvern, prevede că, pentru suprafețe mai mici de 0,02 ha, beneficiarul poate să nu ofere teren în compensare, situație în care trebuie să plătească o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii. Considerând ca această reglementare este una prohibitivă, ridicând foarte mult costurile unei investiții, senatorul Remus Daniel Nițu a propus ca suma ce urmează a fi plătită de către beneficiar să fie egală doar cu valoarea terenului ce face obiectul scoaterii.
Al treilea amendament urmărește să clarifice faptul că și proprietățile de sub 30 de ha administrate de ocoale silvice private vor beneficia de servicii de pază gratuite, plătite de Romsilva, în condițiile în care formularea inițială era ambiguă.
Dezbaterea din 7 noiembrie a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Proiectul de lege discutat a fost iniţiat de Guvern, iar, deocamdată, acesta se află în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală a Senatului, pentru raport. În cadrul evenimentului, temele propuse de senatorul Remus Daniel Nițu au plecat de la modificările aduse de noul Cod Silvic şi
consecinţele acestora: exploatarea masei lemnoase din rampe şi depozite ca măsură de descurajare a furtului din păduri şi de asigurare a unor exploatări controlate, impactul economic asupra exploatatorilor din judeţul Vâlcea şi asupra forţei de muncă din domeniul silvic, problema retrocedărilor, relaţia dintre instituţiile de la nivel central, judeţean şi local.
”Sunt mulțumit de prezența atâtor specialiști la dezbatere, cu atât mai mult cu cât mai sunt, încă, prevederi de clarificat. Și-au exprimat nemulțumirea atât reprezentanții firmelor, cât și instituțiile din domeniu, care nu par a fi pregătite pentru noua reglementare. Rolul nostru, al parlamentarilor, este să adunăm aceste nemulțumiri și să le facem cunoscute mai departe, în speranța găsirii unor soluții de comun acceptate, care să se și materializeze. Dezbaterea a fost una binevenită, de actualitate și îmi doresc ca și în viitor să avem astfel de întâlniri, privitoare și la alte domenii de activitate”, a precizat parlamentarul PNL.