Peste 15.000 de turişti au sosit în unităţile de cazare din Vâlcea

0
78

Luna trecută, Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea a anunţat că în luna mai 2013, în principalele structuri de primire turistică de la noi din judeţ, au sosit peste 15.000 de persoane, cu 4.000 de turişti mai mult faţă de luna precedentă, şi cu circa 2.000 de persoane mai puţin faţă de luna mai 2012. Cele mai multe sosiri în luna mai 2013 s-au înregistrat în hoteluri (11.700), iar cele mai puţine în cabanele turistice. Numărul total al înnoptărilor înregistrate în luna mai 2013 a fost de 63.000, cu 30.000 mai mult faţă de luna precedentă. În luna mai 2013, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost la nivelul judeţului Vâlcea de 21,1%, cu 9% mai mult comparativ cu luna aprilie 2013. La nivel naţional, în luna mai 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile înstructurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 1% şi înnoptările o scădere cu 6,7%. Comparativ cu luna mai 2012, în luna mai 2013 la punctele de frontieră s-a înregistrat o scădere la sosirile vizitatorilor străini (1,8%) şi o creştere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (6,1%). În primele cinci luni, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 5,3% şi înnoptările o scădere cu 0,2%. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2013 au însumat 659.000, în creştere cu 1% faţă de cele din luna mai 2012. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2013 peste 74,8% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,2% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna mai 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.