„Ingrijorat de situatia actuala si de evolutia evenimentelor in cadrul SC ‘OLTCHIM’ SA Ramnicu Valcea, l-am contactat azi pe noul ministru al Economiei, domnul Andrei Gerea, caruia i-am solicitat o intrevedere, care sa aiba loc la sediul ministerului, pentru miercuri, 23 octombrie. Receptiv la aceasta cerere, ministrul Andrei Gerea a fost de acord ca problemele de la OLTCHIM cer solutii urgente si, in consecinta, a acceptat ca intalnirea sa aiba loc incepand cu ora 11.30.
I-am mai invitat la aceasta intalnire pe parlamentarii de Valcea, conducerea societatii, pe reprezentantii salariatilor, precum si administratorii judiciari Gheorghe Piperea si Niculae Balan, alaturi de administratorul special Bogdan Stanesc”, a precizat Ion Cilea, pentru Agerpres.
El a mai adaugat ca, pe langa punctele de vedere retinute la intalnirea de la sfarsitul saptamanii trecute cu liderii de sindicat, cu o parte dintre parlamentari si subprefectul judetului, in audienta de miercuri vor fi supuse atentiei ministrului Economiei si celelalte probleme de care depinde revigorarea activitatii si pregatirea OLTCHIM in perspectiva certa a privatizarii.
„Cel mai important lucru este ca ministrul Gerea a facut deja public punctul sau de vedere legat de perfectarea unui plan de reorganizare care sa stea la baza functionarii SC ‘OLTCHIM’ SA in sistem integrat cu Rafinaria ‘ARPECHIM’ Pitesti. De asemenea, voi solicita gasirea unor solutii care sa permita acordarea drepturilor salariale restante, precum si a platilor compensatorii’, a spus presedintele CJ Valcea.
Principala concluzie a unei intalniri care a avut loc vineri seara, la sediul CJ Valcea, intre parlamentarii valceni, sindicatele OLTCHIM si autoritatile judetului, a fost ca este necesara o intalnire de urgenta cu noul Ministru al Economiei, Adrian Gerea.