Meciul CSM-ului cu Univeristatea Craiova lui Mititelu, în pericol să nu se mai dispute la Caracal

0
69

Deşi se înţelesese cu primarul din Caracal ca FC Universitatea Craiova să dispute cele două meciuri în care stadionul din Turnu Severin este suspendat, Adrian Mititelu se vede în situaţia de a începe din nou căutările pentru ca echipa sa să aibă unde să joace în campionat. După sancţiunea dictată de FRF, FC U Craiova se înţelesese vineri, 4 octombrie 2013, cu edilul Caracalului pentru ca meciurile cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa să se dispute pe stadionul „Parc” din Caracal. În acest sens, a fost trimis către Federaţie şi un act prin care edilul-şef îşi dădea acordul, iar meciul fusese programat să se joace pe „Parc”, sâmbătă, de la ora 15,00, aşa cum scrie şi site-ul CCA. Deasemenea, FRF a emis o adresă de înştiinţare către celor două cluburi. Surpriză însă. Miercuri, oficialii echipei patronate de Adrian Mititelu s-au trezit că nu au unde să mai joace meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, primarul municipiului Caracal, Edi Ciocazeanu, anunţându-i că nu mai poate să găzduiască meciul cu vâlcenii. Edilul a dat de înţeles în mod explicit, conform editie.ro, că a fost supus unei presiuni extrem de puternice şi că regretă gestul, dar nu are ce face. Conform aceluiaşi site, nici celalalte municipalităţi ale Olteniei, Slatina sau Târgu Jiu, nu dau semne că ar fi dispuse să găzduiască meciurile echipei lui Mititelu. Centralul partidei CSM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistriţa 2-2, George Găman (Craiova) a comis o gafă impardonabilă, neacordând un penalty clar pentru gazde în minutul 44, când Chibulcutean a voleibalat un balon din faţa lui Negruţ. Fază a fost văzută de toţi spectatorii, mai puţin de Găman. „A fost un penalty foarte clar, nici nu încape discuţie. Asta este, acum nu mai putem schimba nimic, dacă aceasta a fost puterea de interpretare a fazei a arbitrului… S-a întâmplat şi la case mai mari, nu are rost să facem vreo contestaţie, a existat un observator. După joc, arbitrul a spus că nu i s-a părut intenţie şi că mingea l-ar fi lovit în spate pe jucătorul Bistriţei” a spus după joc fostul arbitru Gheorghe Constantin, actualmente preşedintele clubului vâlcean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.