Luni, la şedinţa Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cei cinci consilieri PDL au îmbrăcat tricouri pe care era inscripţionat mesajul „Taci dracului din gură! Emilian Frâncu”. Preotul prezent în sală s-a grăbit să spună „Tatăl nostru” pentru a-l ţine pe Michiduţă cât mai departe de aleşii municipali. Consilierii PDL au hotărât să poarte aceste tricouri după ce primarul Emilian Frâncu i-a spus unui cetăţean care-l agasa „Taci dracu’ din gură!”. Democrat-liberalii susţin că acesta este modul lor de a protesta şi de a-i cere demisia primarului Emilian Frâncu. „Sâmbătă, un cetăţean i-a cerut demisia domnului primar Emilian Frâncu, iar răspunsul edilului a fost exact cel de pe tricourile noastre. Noi vrem o stare de normalitate. Vrem să-şi dea demisia domnul Frâncu”, spune consilierul municipal Bogdan Costiniu. La rândul său, edilul din Râmnicu Vâlcea spune că nu a înjurat pe nimeni, deşi a fost agresat în urmă cu două zile de reprezentanţii PDL, în timp ce participa la „Ziua Recoltei”. „La sărbătoarea râmnicenilor, la Ziua Recoltei, un grup de cetăţeni, cetăţeni între ghilimele, pentru că toţi făceau parte din conducerea PDL, s-a comportat sub orice critică. Eu am fost puţin surprins când mi-a strigat cineva în ureche măscări. Normal că m-au deranjat, eram cu familia şi mi se părea firesc să fiu lăsat în pace. Am spus: «Domne, du-te…!». N-am înjurat pe nimeni, iar cuvântul Michiduţă e folosit de toată lumea, în tot felul de variante”, susţine primarul Emilian Frâncu. În septembrie, edilul din Râmnicu Vâlcea a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare. Potrivit procurorilor DNA, Emilian Frâncu a cerut unui arhitect 20.000 de euro, respectiv 10% din valoarea unui contract.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...