Mai mulţi castani de pe bulevardele municipiului Râmnicu Vâlcea au înflorit pentru a doua oară, în pofida temperaturilor scăzute din această perioadă.
Este un fenomen care, în ultimii ani, a devenit o regulă şi despre care specialiştii susţin că este cauzat de aşezarea climaterică a oraşului, dar şi de încălzirea globală.
„Verile lungi, temperaturile din luna septembrie – chiar dacă în aceste zile avem vremea asta – toate celelalte aspecte care ţin de aşezarea climaterică, dar şi încălzirea globală din ultimii ani, au dus la acest fenomen. Castanii, merii şi alte specii înfloresc a doua oară. Şi nu doar pomi, sunt şi diferite flori, arbuşti care în luna octombrie sunt într-un fel „păcălite” de temperaturile de afară, similare unui sfârşit de martie”, a precizat, profesorul Gheorghe Ploaie.
Însă, cu toate acestea, conform lui Gheorghe Ploaie, ciclul nu se încheie cu rod, florile se scutură, după care pomii intră în starea vegetativă.
În zonele de deal, mai multe specii de măr, dar şi salcâmii din zona Căciulata, au înflorit asemenea castanilor de pe Bulevardele Tudor Vladimirescu şi Republicii din Râmnicu Vâlcea.
antenasatelor.ro