• Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea şi Mihai Bălan, directorul general al societăţii patronate de Consiliul Judeţean, CET Govora, au alimentat involuntar (?) acuzaţiile grave ce-l privesc pe ministrul PSD-ist, Dan Șova, bun amic al premierului Victor Ponta!
Un articol publicat joi de “Ziarul de Vâlcea”, cu titlul „Ion Cîlea i-a «dăruit» ministrului Dan Şova, prin CET Govora, 64 MILIARDE LEI! (partea I)” a stârnit reacţia concomitentă a preşedintelului Consiliului Judeţean (CJ) totodată şi al PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi a directorului general al CET Govora SA (al cărei acţionar unic este CJ) Mihai Bălan. Este vorba despre perioada 2006 – 2009, în care fosta casă de avocatură a actualului Ministru al Marilor Proiecte, Dan Şova, a încasat numai de la societatea comercială CET Govora SA suma de 6.486.505 lei noi (64,865 miliarde de lei vechi – echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro) pentru asistenţă juridică. Deşi au lăsat de înţeles că totul este perfect legal, cei doi s-au delimitat de orice fel de răspundere. În plus, Ion Cîlea A MINȚIT din nou spunând că nu a avut habar de faptul că Dan Şova ar fi fost membru PSD în perioada derulării contractelor (pentru că sunt mai multe).
Membru din 2003, Şova chiar împarte dreptatea în PSD din 2008!
În aceeaşi zi cu apariţia articolului şi conferinţa de presă mi-am permis să semnalez, pe propriul cont de Facebook, câteva detalii care, de-a lungul timpului, au fost sub nasul autorităţilor politico-adminsitrative. Potrivit biografiei consemnate de Enciclopedia liberă online Wikipedia, oficial, Dan Şova este membru PSD, ATENŢIE MARE!!!, încă din februarie 2003 (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Şova ). Perioada 2008 – 2009 (finalul perioadei contractelor foarte lucrative) a adus şi cel mai spectaculos salt politic făcut de actualul ministru, atunci devenind vicepreşedinte al Departamentului de justiție al PSD, ulterior ajungând chiar preşedinte al Departamentului de justiţie al PSD (martie 2009 – aprilie 2010). Iar din iunie 2010, Dan Şova este chiar preşedinte al Comisiei naţionale de arbitraj şi integritate morală a PSD, adică exact organismul care analizează similar unei instanţe, pe baza statutului şi a celorlalte documente fundamentale şi regulamente interne ale partidului, contestaţiile dupuse de membrii de partid care se consideră nedreptăţiţi în actvitiatea internă a formaţiunii (alegeri, demiteri, alte sancţiuni etc.). Deci, putem observa că nu s-au stins ACUZAȚIILE asupra conducerii CET Govora SA şi, în principal, asupra decidenţilor politici judeţeni din acea vreme, ci mai rău S-AU INFLAMAT! Cel puţin bănuiala de “contracte – cadou” pentru fosta casă de avocatură a actualului minsitru, în urma căruia s-a ales cu un comision colosal, de aproximativ 65 de miliarde de lei vechi, persistă! Câte despre onorariile de SUCCES, cu ajutorul portalului guvernamental al instanţelor publice din România, oricine poate verifica cel puţin o mostră de de asistenţă juridică remarcabilă a casei Şova: „Anulează ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de CET GOVORA SA împotriva deciziei nr.334/R/C/2004 a Curţii de Apel Piteşti, intimată fiind Uzinele Sodice Govora SA – Irevocabilă”. Dosar nr. 1423/46/2005 Constată nul recursul. Irevocabilă! Fără alte comentarii.
Peste 7 milioane de euro, încasată de “Şova şi asociaţii” preponderent de la societăţi şi instituţii bugetare
Aşadar, în perioada 2006 – 2009, fosta casă de avocatură a actualului Ministru al Marilor Proiecte, Dan Şova, a încasat numai de la societatea comercială CET Govora SA suma de 6.486.505 lei noi (64,865 miliarde de lei vechi), echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro, la cursul de schimb din prezent (la vremea respectiva, echivalentul sumei în valută forte a fost şi mai mare)! Informaţia a fost prezentată de Ministerul de Finanţe, printr-un raport de inspecţie fiscală realizat la fosta societate de avocatură “Şova şi asociaţii”. Conform acestui document oficial, aceasta a încasat, în total, în perioada amintită, echivalentul a peste 7 milioane de euro, la cursul de schimb din prezent, în urma derulării unor contracte de reprezentare şi cu alte societăţi sau instituţii cu capital majoritar public, chiar de stat, precum Oltchim SA, Primăria Municipiului Bucureşti, Administraţia Străzilor, Electrica Transilvania Sud, Gaz Sud, CET Govora, CE Turceni, Electrica SA, Romfilatelia, Banc Post, ALPAB sau BTT, potrivit informaţiilor furnizate de “Ziarul de Vâlcea”. Textul integral al articolului îl găsiţi la adresa web http://ziaruldevalcea.ro/2013/10/10/ion-cilea-i-a-daruit-ministrului-dan-sova-prin-cet-govora-64-miliarde-lei-i/. Conform datelor financiare făcute publice de societate la sfârşitul anului 2012, CET Govora SA se confruntă cu mari dificultăţi financiare, în prezent făcându-se eforturi uriaşe de menţinere pe linia de plutire în condiţiile în care organigrama societăţii este în continuare “împănată” cu angajări sau numiri pe criterii cvasipolitice.
Ion Cîlea face eforturi considerabile să fugă chiar şi de o ipotetică răspundere!
Joi, 10 octombrie, în urma articolului publicat de “Ziarul de Vâlcea”, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Cîlea (PSD) şi directorul general al CET Govora SA, ing. Mihai Bălan, au susţinut o conferinţă de presă prin care au încercat să se disculpe în faţşa acuzaţiilor primite. După cum reiese din declaraţiile celor doi, cele citate exact de aproape toată presa locală, mai rău s-au acuzat. “Totul este o inepţie, o aiureală. Contractul cu casa de avocatură a funcţionat în perioada când eu nu eram preşedinte la Consiliul Judeţean şi habar nu aveam cine este domnul Şova. Chiar dacă aş fi fost preşedinte, nu aveam calitatea să semnez contracte cu casa de avocatură pentru CET Govora. Prin natura raportului dintre Consiliul Judeţean şi CET Govora eu nu am prerogativa să verific relaţiile contractuale pe care le derulează CET Govora cu agenţii economici sau instituţii. Şi, atunci, cum a putut să dea Ion Cîlea 64 miliarde lei la o casă de avocatură?”, a declarat Ion Cîlea. Ce e drept, în perioada iulie 2005, moment în care a fost demis din funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean, până în iunie 2008, Ion Cîlea a fost Director al SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea – Fabrica de Conserve Râureni, potrivit propriului CV. Însă, în 2004 a fost subprefect al judeţului Vâlcea, iar din iunie 2008 (deci înainte de anul 2009, cel al încheierii relaţiilor contractuale dintre CET Govora şi casa de avocatură “Şova şi asociaţii”) a devenit chiar preşedintele CJ Vâlcea!
Mihai Bălan, deranjat că nu a fost consultat înainte de publicarea informaţiilor
Şi directorul general al CET Govora SA, ing. Mihai Bălan, a riscat foarte mult în… alocuţiunea sa, mizând, probabil, şi pe „suficienţa” reprezentanţilor canalelor mass – media locale care au beneficiat sau beneficiază, direct ori indirect, de contracte de publicitate sau prestări servicii cu societatea pe care acesta o conduce. Mihai Bălan a subliniat că Dan Şova nu era în politică (total fals, după cum am demonstrat!) că reprezenta o casă de avocatură de succes la nivel naţional (parţial adevărat, în multe din cazurile răsunătoare în care a activat aceasta fiind implicate societăţi sau instituţii bugetare şi nu private!) şi a invocat, cu cifre şi mai mari (când 2000 de miliarde de lei vechi, când 500!?!) o situaţie prin care a dorit să sublinieze că CET-ul ar fi avut evident de câştigat. Nimic însă despre valoarea totală a comisioanelor, 65 de miliarde de lei vechi, lichizi sub o formă sau alta, pe înţeles larg, spre deosebire de … volatilele eventuale câştiguri… „inginereşti”. „În primul rând, nu sunt o persoană politică şi nu am fost implicat în politică. Lucrez la CET Govora de când am terminat facultatea. Din 1999 sunt directorul general al acestei societăţi. Într-adevăr, societatea CET Govora a avut un contract de consultanţă cu firma domnului actual ministru Şova. Atunci când a început contractul, prin 2003, domnul ministru Şova nu era în politică şi nici măcar nu era membru al PSD. Faptul că dânsul a ajuns ulterior ministru, după părerea mea nu are nici o legătură cu contractul pe care dânsul l-a avut cu societatea noastră. Dacă verificaţi, societatea de avocatură a domnului Şova, în anul 2004, era una dintre cele mai bine cotate din ţară. În momentul respectiv, noi eram într-un litigiu foarte puternic cu fraţii Cristescu pentru Uzina de Sodă Govora. Casa dânsului de avocatură ne-a reprezentat în acest proces. Totul legal. Vă pot pune la dispoziţie toate contractele şi dacă eram întrebat şi consultat vă explicam despre ce e vorba. Dar nu e târziu. Vă invit, vă pun la dispoziţie toate contractele şi pot să afirm cu tărie că toate acţiunile pe care le-am întreprins împreună cu casa de avocatură a domnului Şova au fost câştigătoare. Dacă vă amintiţi, am preluat administrarea Uzinei de Sodă Govora de la fraţii Cristescu. USG a fost readusă în faza de a fi reprivatizată. Împreună cu AVAS-ul, cu mandat din partea acestuia, am făcut reprivatizarea USG. De asemenea, tot în acea perioadă, în cadrul aceluiaşi contract de asistenţă juridică invocat, care s-a derulat pe foarte mulţi ani, am reuşit să facem faţă atacului ICM-ului. Exista Compania Naţională a Lighinitului Târgu Jiu care s-a divizat. O parte din datorii, vreo 12 mii de miliarde lei au fost transferate unei societăţi, ICM, aceasta a fost băgată în faliment şi a trecut la executarea datoriilor. Noi aveam la momentul respectiv o mie cincizeci de miliarde lei. Am avut foarte multe procese, nu a recunoscut suma. S-au câştigat procesele şi s-a trecut la executare. Am reuşit să facem o tranzacţie comercială prin care CET-ul a câştigat 500 de miliarde, adică scutire la plată de 500 de miliarde lei. În aceasta au contat aceste contracte şi vi le pun la dispoziţie cu tot istoricul. Eu ca director general şi societatea pe care o reprezint nu are nimic de ascuns, totul este legal. Am fost verificaţi de Curtea de Conturi, am avut foarte multe controale, ANAF-ul şi alte instituţii de control. Vi le pun la dispoziţie şi pe acestea ca să vedeţi că nimeni nu a constatat altceva. Îmi pare rău că se fac astfel de insinuări şi mai ales că li se dau o conotaţie politică”, a declarat joi şi directorul general Mihai Bălan.
Şantaj… emoţional la presa locală ?
Riscantă afirmaţie a directorului general Mihai Bălan cu reprezentanţii presei locale ca destinatari direcţi. „Societatea pe care o reprezint trece printr-o perioadă grea, după cum ştiţi şi dumneavoastră, aşa cum trece toată Platforma chimică. După părerea mea, toţi cei care suntem aici, la masă, inclusiv dumneavoastră, presa, ar trebui să ne ajutaţi şi să ne susţineţi, pentru că fără economie judeţul acesta nu mai există. Nu mai existăm nici noi, nu mai existaţi nici dumneavoastră, presa, nu mai există nimeni. Adică în loc să găsim tot felul de motive, mai bine am discuta foarte clar şi să vedem unde ne putem sprijini reciproc. Şi dumneavoastră pe noi. Aşa mi se pare normal. Ştiţi foarte bine care este situaţia la Oltchim, ştiţi foarte bine care este situaţia la Sodă, ştiţi foarte bine care este situaţia implicită a CET-ului şi nu cred că situaţia economică este roză. Nu cred lucrul acesta. Şi atunci, în loc să ne ocupăm de acest mici chestii zic eu – care v-am spus, cu toată deschiderea şi când doriţi dumneavoastră, absolut orice, vă stăm la dispoziţie şi terminăm bâlciul – mai bine haideţi ca împreună să găsim nişte soluţii constructive pentru acest judeţ. Aşa cred că e bine şi de asta cred că suntem toţi aici şi încercăm cu toţii să facem ceva. Dacă nu, nu facem nimic, vedem ce se întâmplă şi totul se dărâmă. E bine? Nu cred că e bine!”. Îmi permit să-i atrag atenţia domnului director Mihai Bălan că ar trebui să-şi pună serioase probleme, pentru că în presa locală deja au început să fie publicate dovezile altor afaceri derulate de CET Govora, tot cu terţi privaţi, mulţi dintre ei chiar din plan local şi tot cu puternice implicaţii politice.
Președintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu: “Onorarii impresionante de la societăţi de stat, fără procedură de atribuire transparentă, din care iese întotdeauna câte un politician de succes!”
Că observaţiile cel puţin a unei părţi a presei locale nu au fost deloc departe de interesul public real a dovedit, prin remarcile postate în nume propriu, pe contul de Facebook, judecătorul Bogdan Mateescu, nimeni altul decât Preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. „Din nou contracte de consultanţă juridică încheiate de stat sau de societăţile de stat cu diverse case de avocatură, dezbaterea fiind actuală în presa locală. Onorarii – impresionante de-a dreptul. Banii se scurg ori s-au scurs fără nicio procedură de atribuire transparentă, iar datoriile acestor societăţi către stat sau către comercianţii privaţi se rostogolesc exponenţial, cu consecinţe însemnate atât în bugetul de stat, dar şi în mediul de afaceri. Poşta, Electrica, Rovinari, Oltchim, iată că şi CET Govora se înscrie în cercul select al contributorilor însemnaţi în ponderea veniturilor societăţilor de avocatură din care iese întotdeauna cate un politician de succes, de mari perspective (era sa zic proiecte). Sigur, nicio legatură de coloratura politică, nu-i asa?!… Din pacate, nimeni nu verifică o corespondenţă rezonabilă a onorariului contractat cu serviciul juridic prestat, deşi s-ar impune cu necesitate. Raportarea la succesul procedurii este mincinoasă. Chiar dacă procedura are ca obiect recuperarea unor sume mari de bani, serviciul juridic prestat poate sa fie în concret extrem de simplu. În plus, în cazul câştigării procesului, onorariul poate fi recuperat la cererea părţii -societate de stat sau instituţie publică. Însă nu se solicită niciodată acest lucru pentru că instanţele cenzurează abuzurile micşorând onorariul şi, astfel, afacerea poate pica. Mai mult, poate ajunge la cunoştinţa publică, ceea ce, nu-i aşa, ar fi devastatator. Aşa că mai bine nişte explicaţii post factum, la care cei neavizaţi pot raspunde favorabil. Iar onorariile înregistrate întotdeauna pe cheltuieli – cu pregatirea scuzei: am cheltuit un milion dar am recuperat 2, deşi, în concret pentru a le recupera putea costa ceva sub o mie… Scuza este ridicola chiar în varianta extrem de improbabilă a bunei credinţe – măcar pentru că augmentează nepermis rolul avocatului şi societăţile respective au structuri juridice competente. Uneori mult mai competente decat destinatarii milioanelor de euro. Regret sincer că există persoane inteligente care se declară mulţumite cu acest gen de explicaţii. Şi mai regret că organele statului nu intervin pentru a astupa o nişă prin care se scurg, absolut nejustificat sau obiectiv nescuzabil, sume impresionante de bani. Publici. Chiar nu mă interesează aspectele politice, însă pot să vă spun că, bunăoară, casa de avocatură a domnului Valeriu Stoica a încasat sume impresionante de la Poşta Română şi nu ştiu dacă domnia sa este membru USL, parcă este membru PDL sau mai ştiu eu care mişcare din asta nouă. Ideea e că practica este transpartinică, iar apartenenţa plătitorului şi a avocatului contractat, chiar daca aproape întotdeauna identică, nu trebuie să reprezinte un obstacol în încercarea de a stopa scurgerea banilor publici. Încercarea de a denatura sensul, cred eu, profund ilegal, al acestei practici exclusiv spre o anumita zonă politică sau alta este absolut greşită, pentru că din această zonă probabil nimeni nu poate ridica piatra”, arată judecătorul Bogdan Mateescu în comentariul său personal, care nu implică instituţia pe care o conduce.
Vom continua să observăm cu mare atenţie situaţia CET Govora SA şi a celorlalte societăţi sau instituţii bugetare.
(Va urma !)
Frumos si corect comentariul d-lui judecator ! Ma intreb cum poti spune ,in calitate de presedinte al C.J.Valcea , ca nu stiai nimic,atita timp cit :cenzori,membrii consiliului de administratie,membrii A.G.A.,directorii CET, sint toti pusi cu acordul tau ????