Turneul JOC

0
83

În perioada 15-30 octombrie 2013 Asociația Klavier Art organizează turneul JOC, susținut de pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, alături de muzicologul Irina Nițu, în 12 orașe și comune din județele Harghita și Covasna – Arcuș, Baraolt, Bălan, Covasna, Ditrău, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Praid, Remetea, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc. Proiectul cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi are ca parteneri principali Centrul de Cultură Arcuș și Yamaha Music Europe GmbH.
Turneul este centrat în jurul ideii de Joc dezvăluită muzical prin jocuri, dansuri și rapsodii pentru pian la patru mâini din creația compozitorilor Constantin Silvestri, György Sándor Ligeti, Béla Bartók, Franz Liszt, Maurice Ravel și George Enescu. Cu acest prilej va fi prezentat unul dintre noile modele de piane Hybride Yamaha – modelul AvantGrand N1.
În cadrul turneului vor avea loc două sesiuni de masterclass susținute la Centrul de Cultură Arcuș – 15 octombrie și Școala Gimnazială Vaskertes din Gheorgheni – 29 octombrie precum și cinci debuturi artistice ale tinerilor pianiști din județele Harghita și Covasna.

Calendarul artistic al turneului:
Arcuș: Centrul de Cultură – 16 octombrie, ora 18:30
Sfântu Gheorghe: Muzeul Naţional Secuiesc – 17 octombrie, ora 18:30
Baraolt: Casa de Cultură – 18 octombrie, ora 18:30
Miercurea Ciuc: Teatrul Municipal Csíki Játékszín – 19 octombrie, ora 19:00
Remetea: Casa de Cultură Balás Gábor – 20 octombrie, ora 18:30
Bălan: Casa de Cultură – 21 octombrie, ora 18:30
Ditrău: Casa de Cultură Kőrösi Csoma Sándor – 22 octombrie, 18:30
Praid: Casa de Cultură – 23 octombrie, ora 18:30
Odorheiu Secuiesc: Filarmonica din Ținutul Secuiesc – 24 octombrie, ora 18:00
Târgu Secuiesc: Casa de Cultură Vigadó – 25 octombrie, ora 18:30
Covasna: Centrul Cultural – 26 octombrie, ora 18:30
Gheorgheni: Școala Gimnazială Vaskertes – 27 octombrie, ora 18:30

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu formează un duo pianistic din anul 2005. Cei doi muzicieni au susținut peste 200 de concerte pe scene din București, în 60 de orașe din ţară și în străinătate. Activitatea artistică a acestora cuprinde trei turnee de promovare a muzicii lui George Enescu – Turneul Secuiesc (județele Covasna, Harghita și Mureș – 2010), Enescu și contemporanii (Moldova, Bucovina și Republica Moldova – 2010), Enescu și contemporanii (județul Hunedoara – 2011), unul dedicat Integralei sonatelor pentru pian la patru mâini de Wolfgang Amadeus Mozart – 2013 și co-organizarea Festivalului Klavier ART desfășurat la Toplița – 2012, a Masterclass-ului Microcosmos Muzical de la Gheorgheni – 2012, a primei ediții a Concursului de Interpretare Klavier ART Petroșani – 2012, precum și participarea la Festivalul Internațional George Enescu București, Festivalul Muzicii Maghiare București, Festivalul Internațional Constantin Silvestri Târgu Mureș, Festivalul Tinerii și Muzica București, Festivalul Chei București, Festivalul George Enescu Bălți, Poezia e la Bistrița și Noiembrie Muzical Bistrița, Zilele George Enescu Oravița, Transylvanian Book Festival Richiș, Festivalul Internațional de Film Istoric Râșnov și Festivalul Țintea Muzicală. De asemenea cei doi pianiști au fost distinși cu premiul Trio-ul anului 2009 alături de soprana Cristina Radu și sunt laureați la Fes¬tivalul Internaţional al Muzicii Maghiare Bucureşti, Concursul Internaţional Pietro Argento Gioia del Colle, Concursul Internaţional Pro Piano Bucureşti și Concursul Internaţional Lorenzo Perosi Tortona. Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu și-au încheiat studiile la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (Licență, Master, Doctorat, Post-doctorat). Corina Răducanu este profesor la catedra de pian a Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti, iar Eugen Dumitrescu este fondator şi profesor la Atelierul de Muzică şi Creativitate Mozartinno din Bucureşti.
Irina Nițu a absolvit muzicologia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A fost redactor colaborator al Societăţii Române de Radiodifuziune, profesor de pian la Colegiul Naţional Dinu Lipatti. Este Doctor în muzică din 2011, asistent cercetător la Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti şi profesor la Atelierul de muzică şi creativitate Mozartinno Bucureşti. Şi-a consolidat studiile în Portugalia, a obţinut premii de muzicologie, participă la conferinţe şi simpozioane, prezintă concerte-portret, lansări de discuri, publică studii de muzicologie, articole şi cronici în Actualitatea Muzicală, Revista Muzica a UCMR, Revista No14PlusMinus ș.a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.