SOCANT: Eleva Raluca Vladu de la Colegiul „Mircea cel Batran“, accidentată mortal de un tren. Poliţiştii nu exclud ipoteza sinuciderii

13
115

Tânăra a aşteptat trenul să oprească în staţie, Săgeta albastră care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Craiova, iar când s-a pus din nou în mişcare s-a aruncat în faţa locomotivei. “Era supărată, agitată, plângea şi vorbea nervos la telefon. Se învârtea ca un leu în cuşcă pe peron până când au urcat şi au coborât călătorii apoi s-a aruncat”, le-a spus poliţiştilor unui dintre martorii oculari.

Victima a murit pe loc ca urmare a multiplelor traumatisme craniene şi toracice suferite, au declarat legiştii.

Raluca Vladu de 15 ani din Popeşti-Urşi, judeţul Vâlcea era elevă în clasa a XI-a D la Colegiul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea unde a intrat cu media 9.32.

Potrivit profesorilor Raluca era un elev bun locuia la internat şi nimeni nu a observat în ultima vreme schimbări de comportament. “A coborât la micul dejun foarte de devreme , pe a 6.30, apoi a plecat din internat fără bilet de voie. Avea ore după amiază de la 13.00”. a declarat Petre Ciubotea, dirigintele clasei a IX-a D.

Anchetatrii urmează să găsească persoana care a vorbit cu Raluca înainte ca aceasta să se sinucidă şi să stabilească motivele care au îndemnat-o spre un astfel de gest.

• O elevă la un liceu din Râmnicu Vâlcea a fost accidentată mortal, joi dimineaţa, de un tren, în zona staţiei CFR Râmnicu Vâlcea Nord.
Raluca Vladu, de 15 ani, era elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” (Roaită) din Rm. Vâlcea.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti, este vorba de o minoră din Râmnicu Vâlcea, V.R., elevă la unul din liceele din municipiu. Poliţiştii nu exclud varianta unui suicid”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, potrivit Agerpres.

Martorii la incident au spus că „fata ar fi vorbit la telefon înainte, iar când a sosit trenul s-a aruncat singură în faţa acestuia”.

Fata a fost accidentată mortal, joi dimineaţa, de un tren, în zona staţiei CFR Râmnicu Vâlcea Nord. „În jurul orei 9.00 am fost anunţaţi că în staţia CF Râmnicu Vâlcea Nord s-a produs un accident mortal. O fata a fost lovită mortal de un tren care circula pe ruta Sibiu-Craiova”, a precizat Alina Teodorescu.

Acesta ar fi al treilea accident mortal de acest gen produs de la începutul anului pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit datelor IPJ.

13 COMENTARII

  1. Dumnezeu s-o ierte si sa o odihneasca !
    Doamne, copii, daca aveti probleme , mergeti la parinti sau la un profesor ! Nu luati NICIODATA hotarari ireversibile ! Indiferent de greseala pe care ati facut-o !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.