Încă un os de ros!
Luni, 9 septembrie 2013, a avut loc şedinţa ordinară a Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Pieţe Prest SA Râmnicu Vâlcea, în următoarea componenţă: consilierii locali Amza Valeru (PSD), Liviu Boban (PNL), Gheorghe Mihăilescu (PSD) şi Adi Panduraşu (PNL). Întrunind votul unanim al membrilor AGA prezenţi, acţionarii au decis desemnarea, ca preşedinte al consiliului de administraţie al SC Pieţe Prest SA, a lui Constantin Lazăr (58 ani) şef serviciu IT la Hidroelectrica Vâlcea. De altfel, în cursul anului trecut, Constantin Lazăr a încasat numai din salarii suma totală de peste 700 milioane de lei vechi. Durata mandatului de preşedinte al consiliului de administraţie este de un an de zile, adică până la data de 1 septembrie 2014. În aceste condiţii, componenţa nominală a consiliului de administraţie al SC Pieţe Prest SA este următoarea: Constantin Lazăr – preşedinte, Alexandru Iosif Nicolae Trifu, Iustin Predescu, Ion Costache şi Dan Spinciu – membri. Tot despre Pieţe Prest trebuie să spunem că recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat preluarea folosinţei cu titlu gratuit, pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire cu acordul părţilor, a spaţiului în suprafaţă de 16,81 mp, având destinaţia de grup sanitar, situat în Râmnicu Vâlcea zona 1 Mai – Aleea Olăneşti nr. 1 în vederea utilizării acestuia ca toaletă publică. Astfel, s-a transmis acest spaţiu, în administrarea societăţii Pieţe Prest, operatorul unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat al municipiului pentru utilizarea acestuia ca toaletă publică. În vederea încheierii contractelor cu furnizorii de utilităţi (alimentare cu apă, canalizare şi energie electrică), societatea Pieţe Prest va realiza lucrările de separare a consumurilor de utilităţi. Exploatarea spaţiului se va face în aceleaşi condiţii ca la celelalte toalete publice administrate de aceiaşi societate. Pe vremea fostului primar Traian Sabău, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 19/26 februarie 2002, între Primăria Râmnicului şi Ştefan Braşoveanu şi Vasilica Braşoveanu a fost încheiat Contractul de schimb autentificat sub nr.753/25 martie 2002, prin care aceştia din urmă au dobândit în proprietate un teren pentru construcţii în suprafaţă de 239,44 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, zona 1 Mai – Aleea Olăneşti nr. 1, împreună cu o construcţie cu destinaţia WC public subteran în suprafaţă de 57,48 mp, situată pe terenul de mai sus, construcţie ce aparţinea domeniului public al municipiului. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre s-a prevăzut ca schimbul de imobile să se realizeze cu păstrarea funcţiei de utilitate publică a construcţiei subterane (grup sanitar). Tot recent, consilierii locali au aprobat completarea anexei nr. 1 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat nr. 28077 din 20 septembrie 2010, încheiat cu SC Pieţe Prest SA, cu imobilul-construcţie „Grup Sanitar Catedrala Ostroveni”, situat în Râmnicu Vâlcea, bulevardul Tineretului nr. 1A, având suprafaţa construită desfăşurată de 48 mp şi o valoare de inventar de 86.331 lei.
(Petre Coman)
Mai taiati din suma.Prea mult!Nu aveti informatiile corespunzatoare si informati prost cititorii
Si pleaca de la Hidroelectrica?