Probabil că la Frâncu zeama de cartofi și varza de pușcărie din pântece țin locul roșelii din obraz și al conștiinței civice.
Deja amicii politici, în frunte cu președintele Cristian Buican, arată spre cei patru ani de închisoare cu suspendare ca spre niște stigmate ale “Mântuitorului Frâncu”. Cine se consideră Toma Necredinciosul poate să pipăie acești patru ani de pușcărie și să vadă că sunt cu suspendare, de unde și concluzia că avem de a face cu Mesia liberală.
Am trăit să văd și asta în Țara Românească: o hotărâre de condamnare pentru corupție fluturată ca o diplomă de absolvire a celei mai prestigioase facultăți de etică și moralitate.
Reușesc acești acești polifrici să învârtească limba în gură în așa fel încât norodul să ajungă la concluzia că din moment ce nu a fost condamnat cu executare, Frâncu se află în situația unui martir purificat de toate păcatele îndeobște umane. Frâncu ne este chiar superior, ne spun ei, prin acest catharsis suferit la pușcărie, de acum are dreptul să ne păstorească și mai abitir, să ne mustre când greșim și să ne arate calea cea dreaptă.
S-a întors mașina lumii, vorba lui Eminescu.
Falsa cheie de boltă a sofismelor proferate de lingării lui Frâncu arată că hotărârea de condamnare nu este definitivă, că nu e exclus ca, la apel și la recurs, omul lor să fie achitat.
Filosoful David Hume susținea, pe bună dreptate, că nu avem nicio întemeiere rațională să spunem că și mâine soarele va răsări tot de la răsărit. Această chestiune l-a determinat pe Kant să afirme că s-a trezit din somnul dogmatic. Așa au apărut adevărurile sintetice a priori.
Nu cred să fi priceput Buican și Boban ceea ce tocmai am zis, dar nu contează.
Adevărul sintetic a priori este că atunci când DNA cere 15 ani de închisoare, când nu ți se aprobă eliberarea timp de cinci luni, când primești o condamnare de patru ani, ești, în acel moment, vinovat. Așa cum soarele răsare, totuși, fără nicio logică, tot de la răsărit, următoarele instanțe îl vor condamna pe Frâncu, fără să mai conteze cuantumul pedepsei și suspendarea/executarea.
Să presupunem însă că ne aflăm în fața unei erori judiciare în derulare, una cum nu s-a mai întâlnit. Să zicem că Frâncu este noul Dreyfus. În acest caz, rușinea va cădea asupra justiției române.
Orice om e nevinovat până la pronunțarea sentinței finale, mai puțin acel om care vrea să ne conducă. În politică, nu funcționează prezumția de nevinovăție, fiindcă procesele pot dura ani mulți, iar societatea nu poate risca să afle, retroactiv, că a fost condusă de un infractor sadea. Aceste este motivul pentru care, în Europa, politicienii aflați în situații relativ similare demisionează.
Mai bine un demisionar nevinovat, decât o societate în fruntea căreia a stat un penal.
Acestea sunt motivele și aceasta este demonstrația în baza căreia îi cer lui Emilian Frâncu să demisioneze urgent din funcția de primar al municipiului Rm. Vâlcea.
Îi cer lui Emilian Frâncu demisia, atenționându-l că doar astfel și numai astfel va face un bine Râmnicului. Orice altă variantă, cum ar fi că va implementa proiecte și ne va conduce spre progres, va fi o minciună sfruntată și o sfidare a unui întreg oraș.
În cele două dăți când a ieșit din închisoare, Mircia Gutău a fost întâmpinat cu flori la poarta penitenciarului, s-au organizat banchete și s-au lansat artificii. Frâncu s-a întors, probabil, azi-noapte, pe cea mai ascunsă intrare din oraș. Dacă sentința de marți are vreun sens, atunci acesta este: Gutău va rămâne în istorie drept un primar legendar, Frâncu este deja un primar dubios.
De bună seamă, Emilian Frâncu nu va demisiona. Râmnicul va sta, ani de zile, sub semnul proceselor primarului, al apelului, al recursului, al sentințelor așteptate, al altor sute, poate mii de articole.
Epoca Frâncu va fi cea mai sumbră din istoria Râmnicului.
Păcat.
(Criterii.ro)
Foto: publipro.ro
