Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vâlcea au organizat, în data de 09 sepembrie a.c., o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie a fost depistat cu şedere ilegală, cetăţeanul P.H., în vârstă de 30 de ani, din Turcia. Persoana în cauză a intrat in ţară în baza unei vize Schengen eliberată de autorităţile unui stat european, beneficiind astfel de un drept de şedere pentru 5 zile, iar la expirarea acestuia, nu a părăsit teritoriul ţării şi nici nu a efectuat demersuri pentru prelungirea acestui drept, deşi avea calitatea de membru de familie al unui cetăţean român.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au sancţionat contravenţional cetăţeanul turc cu amendă 600 lei şi l-au îndrumat să depună cerere pentru prelungirea dreptului de şedere în scop de reintregirea familiei, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Biroul pentru Imigrări Vâlcea continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.