AVERE DIN SPAGI? ANI: Medicul cardiolog Ilie Petrescu nu poate justifica jumătate de milion de euro

0
72

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.857.112 lei (echivalentul a 484.117 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Ilie Petrescu în perioada în care acesta a ocupat funcţia de şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 28 februarie 2007 – 31 decembrie 2011, Ilie Petrescu a realizat venituri salariale în cuantum de 703.671 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 2.560.783 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 1.857.112 lei (echivalentul a 484.117 euro).
În acest caz, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Ilie Petrescu în perioada exercitării funcţiei de şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea
Comunicat – diferenţă semnificativă între averea dobândită şi venituri – PETRESCU ILIE
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 1.857.112 Lei (echivalentul a 484.117 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către PETRESCU ILIE în perioada exercitării funcției publice de conducere de Șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
În perioada 28 februarie 2007 – 31 decembrie 2011, PETRESCU ILIE a realizat venituri salariale în cuantum de 703.671 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 2.560.783 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 1.857.112 Lei (echivalentul a 484.117 Euro).
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Pitești, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către PETRESCU ILIE, în perioada exercitării funcţiei de conducere de Șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
La data de 28 februarie 2007, PETRESCU ILIE a fost numit în funcţia publică de conducere de Șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
PETRESCU ILIE a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 septembrie 2013

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.