Oltchim şi-a asigurat bugetul calificându-se în semifinalele Ligii
Oltchim s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor fără să mai fie obligată să câştige ultimul meci, cu Krim Ljubljana. Turbulenţele de la combinatul care susţine financiar echipa au trecut, pentru scurt timp, pe planul doi. Calificarea aduce sponsori, promisiuni, moral. Nu mai e nevoie de agitaţia primarilor de pretutindeni. Dar merită să ne oprim puţin asupra intenţiilor bune care au împresurat Oltchimul. Dacă mai există ceva capabil să dezmintă inerţia autorităţilor statului este vorba de sport. Pentru handbalistele lui Vestergaard se găsesc soluţii mai uşor decît pentru cei peste 3.000 de angajaţi ai colosului blocat între ordonanţe şi licitaţii. Primarul Capitalei a înfiinţat chiar un Comitet de Sprijin pentru Oltchim – clubul de handbal, nu combinatul. ÔÇ£Încercăm să redăm astfel oamenilor mîndria că sînt români, pentru că acţiunea aceasta nu este pentru Bucureşti sau pentru Rîmnicu Vîlcea, este un efort pentru România şi pentru imaginea ei în lume”, a motivat Sorin Oprescu. Sportul, bunul, săracul ambasador! Treaba Primăriei Bucureşti sau a Consiliului Judeţean Vîlcea o reprezintă tocmai ceea ce se află în spatele acestei “imagini a României în lume”. Dacă autorităţile locale s-ar achita de datoria lor de autorităţi, n-ar fi nevoie de comitete de sprijin ale imaginii politicienilor sau de eforturi bugetare de ceasul al 13-lea pentru a petici imaginea ţării şi părerea cetăţenilor despre ţara în care trăiesc. Oltchim se luptă, şi sezonul ăsta, la fel ca şi în sezoanele trecute, pentru Liga Campionilor. Chiar dacă handbalul nu e fotbal, vorbim despre o echipă de elită, capabilă să atragă sponsori. CJ Vâlcea a promis 100.000 de lei ajutor pentru club, Primăria Bucureşti a promis 200.000 de euro. Petrom s-a oferit să dea 500.000 de euro, în caz de calificare în semifinalele Ligii. O sponsorizare care ar da o bine meritată pauză sus-pomenitului Comitet de Sprijin al Cacofoniei Stat-Privat. De aceea, reuşita Oltchimului, faptul că a trecut de grupe, reprezintă o veste bună şi pentru sportul nostru, şi pentru lumea din jurul lui. Poate aşa, după venirea sponsorilor privaţi, există şansa ca aleşii locali din Vâlcea, de la Bucureşti sau de aiurea să se întrebe ce anume i-a determinat pe oamenii ăia generici să se simtă mai puţin “mândri că sunt români”. Ar fi surprinşi să afle că rezultatele Oltchimului handbalistic au prea puţină legătură cu asta. Orice imagine cred primarii că transmite Oltchim în lume, este o imagine deformată, inexactă. Și nu din pricina lui Bulatovici şi a colegelor ei straniere. Pretextul implicării în sportul de performanţă sună cam aşa: nu putem sta cu mîinile în sîn, spun primarii şi consilierii, e păcat să lăsăm o echipă aşa valoroasă să dispară! Echipa, chiar şi în varianta demodată de echipă departamentală, nu se afla în pericol dacă autorităţile n-ar fi stat cu mîinile în sân în alte privinţe. Acum, după ce au lăsat un oraş întreg, cel construit în jurul combinatului, să agonizeze, edilii solidari se oferă să salveze faţada lui glamour: echipa de handbal. E mult mai simplu să fii suporter de ocazie al sportului şi apărător amnezic, dar heirupist al intereselor cetăţeanului. E mai eficient ca demers de PR. Povestea Oltchimului s-a tot repetat, pînă acum, nu e nouă. Prin această manieră pur demagogică de a măslui aşteptările oamenilor, s-a ajuns la situaţia să avem echipe-fanion în oraşe dispărute de pe harta economică a ţării. Și să obţinem performanţe într-un sport pe cale de dispariţie din şcoli, din săli şi din imaginarul nostru colectiv.
