Deputatul liberal Traian Dobrinescu a votat… în favoarea moţiunii pe tema “Oltchim”
Marţi, plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu 189 voturi împotrivă, 78 pentru şi 18 abţineri, moţiunea simplă cu titlul “Guvernul Ponta – Fabrică de şomeri”. Moţiunea a fost iniţiată de 54 de deputaţi ai PDL, printre care şi deputatul Romeo Rădulescu, şi a fost dezbătută pe fond în şedinţa plenară de luni. Moţiunea simplă pe tema Oltchim a fost votată favorabil de 16 deputaţi PNL, trei ai PSD şi unul al Minorităţilor Naţionale, celelalte 58 de voturi “pentru” aparţinând opoziţiei. De asemenea, un reprezentant al PDL, George Ionescu, a votat împotriva moţiunii. Printre liberalii care au votat moţiunea Oltchim se numără şi deputatul vâlcean Traian Dobrinescu. Potrivit unor surse parlamentare, liberalii care au votat în favoarea moţiunii au făcut acest lucru din greşeală. Liderul grupului PNL, Dan Radu Ruşanu, nu a fost prezent, iar Victor Paul Dobre, care l-a înlocuit, le-a indicat eronat liberalilor cum să voteze la moţiune, au relatat sursele citate. 16 dintre deputaţii liberali prezenţi au urmat indicaţia greşită a lui Dobre şi au votat, astfel, în favoarea moţiunii. De la PSD, moţiunea Oltchim a fost votată de Mădălin Voicu, Anghel Stanciu şi Marius Manolache. Deputatul Grupului Minorităţilor Slavomir Gvozdenovici a votat în favoarea moţiunii. Deputaţii UDMR prezenţi s-au abţinut de la vot. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, luni, în plen, că moţiunea PDL privind Oltchim este un eseu de responsabilitate din care lipseşte perioada când PDL a fost la guvernare, arătând că nu Victor Ponta trebuie să ceară scuze salariaţilor de la Oltchim, ci Emil Boc şi M. R. Ungureanu.
(Marian Dinu)