Apelul Oltchim-ului către fani, după ce meciul cu Gyor s-a mutat la Bucureşti

0
91

Apelul Oltchim-ului către fani, după ce meciul cu Gyor s-a mutat la Bucureşti

Clubul Oltchim a anunţat, joi, că partida tur cu Gyor ETO, din semifinalele Ligii Campionilor, se va juca la Bucureşti, la 6 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă, din raţiuni economice, arena din Capitală având o capacitate mult mai mare, 5.211 locuri, decât cea din Râmnicu Vâlcea (3.100). Conducerea formaţiei vâlcene a precizat că abonamentele emise pentru sala din Râmnicu Vâlcea rămân valabile şi pentru cea din Bucureşti, la meciul tur cu Gyor şi că, în cel mai scurt timp, va anunţa preţurile biletelor şi modalitatea de achiţionare a acestora pentru partida din 6 aprilie. Clubul Oltchim face apel la suporteri să înţeleagă decizia de organiza meciul la Bucureşti, ţinând cont de problemele financiare cu care se confruntă echipa. “Înţelegem şi noi, la rândul nostru, că va fi greu pentru spectatorii din Râmnicu Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar pe partea cealaltă ştim şi avem încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă, chiar şi neplătite două luni, doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului, este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând. Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor de a strânge rândurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinale în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu raspundă niciunei provocări venite din partea intereselor proprii, politice, etnice sau de altă natură”, transmite clubul Oltchim în comunicatul de joi. ltchim nu a avut sorţi de izbândă cu cele două memorii depuse, marţi şi miercuri, la EHF, prin care solicita schimbarea datei returului cu Gyor, din 11 aprilie, în 13 sau 14, cum era stabilită oficial. Astfel, manşa a doua va avea loc la Veszprem, în 11 aprilie, de la ora 20.00. Conducerea clubului vâlcean a făcut publice argumentele EHF la refuzul de a schimba data partidei retur. “Pentru promovarea handbalului feminin, a spectacolului din tribune şi pentru a oferi posibilitatea unui număr mare de spectatori să participe la un eveniment aşa de important ca semifinala Ligii Campionilor, am fost de acord ca echipa Gyor ETO să mute jocul din sala proprie (capacitate de 1.800 de locuri) în sala de la Veszprem (peste 5.000 locuri). Din păcate, aceasta nu este liberă decât în 11 aprilie şi iată astfel motivul pentru care am fost de acord, împreună cu televiziunea, ca jocul să se desfăşoare la acea dată. Înţelegem greutăţile pe care le vor întâmpina suporterii români, prin a călători în cursul săptămânii la Veszprem, dar îi rugăm să înţeleagă faptul că în toate sporturile se fac astfel de sacrificii. Este suficient să ne gândim la jocurile din Liga Campionilor şi Liga Europa la fotbal, Liga Campionilor la baschet şi volei, dar uneori şi din Liga Campionilor la handbal, în care majoritatea jocurilor sunt planificate în cursul săptămânii”, se arată în scrisoarea de răspuns a Federaţiei Europene de Handbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.