Activităţi preventive desfăşurate în Râmnicu Vâlcea de poliţiştii rutieri
În vederea reducerii riscului încălcării normelor legale în domeniul ordinii publice şi al circulaţiei rutiere, în perioada 06-07 martie a.c., poliţiştii vor desfăşura activităţi în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, pe linie de poliţie rutieră ,,micii poliţişti,, de la unităţile de învăţământ gimnaziale din Rm. Vâlcea, care au patrule şcolare, vor fi alături de poliţişti în vederea afluirii/ defluirii elevilor la / şi de la cursuri. Scopul acestei activităţi este acela ca elevii să-şi însuşească corect normele rutiere şi să le respecte, contribuind astfel la formarea şi consolidarea deprinderilor de comportament civilizat şi preventiv pe drumurile publice, evitând şi implicarea tinerei generaţii în accidente de circulaţie. Pe lângă latura preventivă a activităţilor, pentru combaterea accidentelor rutiere, poliţiştii rutieri vor acţiona în vederea depistării şi sancţionării abaterilor rutiere, privind neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii dar şi indisciplina pietonilor. De asemenea, este important ca, atât conducătorii auto cât şi pasagerii, să înţeleagă necesitatea utilizării centurilor de siguranţă şi a sistemelor de retenţie pentru copii. Conform legislaţiei în vigoare pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Astfel, în conformitate cu O.U.G. nr.195/2002 rep., art.100, constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile neacordarea de către conducătorul de vehicul priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate şi semnalizate. Conform studiilor, ştiţi cum resimte un pieton impactul cu un autovehicul? Dacă maşina are în momentul impactului o viteză de 30 km/h pietonul îl resimte ca o cădere de la 3 m, iar dacă are 50 km/h ca şi o cădere de la 10 m. Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.
Material realizat de Serviciul Rutier Vâlcea