O ipoteză neaşteptată iese la iveală în lotul Oltchimului: Katarina Bulatovici ar putea părăsi echipa

0
70

O ipoteză neaşteptată iese la iveală în lotul Oltchimului: Katarina Bulatovici ar putea părăsi echipa

• muntenegreanca Bulatovici a fost golgeterul Campionatului European de handbal feminin disputat în decembrie 2012

Katarina Bulatovici, una dintre cele mai valoroase jucătoare ale Oltchimului, are oferte de la mai multe echipe din Europa. Deşi a negat că ar fi în negocieri cu altă formaţie, muntenegreanca poate părăsi corabia vâlceană în situaţia în care problemele financiare ale clubului nu vor fi rezolvate. Într-un interviu acordat pentru Mediafax, Katarina Bulatovici a recunoscut că are oferte de transfer, dar că preferă să rămână la Vâlcea, cel puţin deocamdată. “Nu cunosc detalii, ce echipe sunt interesate de mine, cu asta se ocupă managerul meu. Știu că sunt vreo 4-5 echipe, dar pot să spun că, indiferent ce echipe ar fi interesate, Oltchim are prima opţiune la negocieri. Managerul meu va negocia în primul rând cu Oltchim. Eu nu discut pe această temă cu nicio echipă. Dar, pot să spun clar: nu am semnat cu nicio altă echipă”, a vedeta Oltchimului. Bulatovici a ţinut să le răspundă celor care au acuzat-o că a jucat slab cu Ferencvaros în meciul de debut din grupele principale ale Ligii Campionilor. “Am avut o zi proastă, nu am dat goluri, dar am încercat să fac altceva, să dau pase decisive. Nu am jucat cum aş fi vrut. Oricum, pentru mine este mai importantă orice victorie sau obiectiv îndeplinit, decât să dau eu multe goluri. Nu-mi pasă ce spune lumea sau presa. Eu îmi fac treaba cât pot de bine, ştiu ce vreau şi voi lupta până la capăt. Am văzut cum merge treaba aici: când câştigăm suntem bune, când pierdem, nu. Nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva. Mi se pare chiar un mod urât de a destabiliza atmosfera din echipă”, a mai subliniat muntenegreanca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.