Mafia fraudării unor societăţi de leasing avea ramificaţii şi în judeţul Vâlcea
• prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la un total de 890.000 de euro
Poliţiştii IGPR şi procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), au coordonat, marţi dimineaţă, 33 de percheziţii domiciliare în cinci judeţe şi în Bucureşti, într-un caz de fraudare a unor societăţi de leasing, urmând a fi aduse la audieri 29 de persoane. Procurorii ICCJ cercetează fraudarea unor societăţi de leasing, marţi având loc 33 de descinderi. Secţia de urmărire penală şi criminalistică a emis 29 de mandate de aducere pe numele unor persoane care în perioada februarie 2012 – iulie 2012, prin încheierea unor contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, au obţinut ilegal 38 de autovehicule.
La acţiunea, ce se desfăşoară în şase judeţe (printre care şi Vâlcea), participă poliţişti din cadrul IGPR-Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Fraudelor, SIAS şi a Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Timiş, Arad, Argeş, Vâlcea şi Giurgiu. Suportul operativ al acţiunii este asigurat de către SRI.
Sunt vizate locuinţele membrilor unei grupări infracţionale suspectaţi de comiterea de înşelăciuni cu consecinţe deosebite, în dauna unor societăţi comerciale de leasing. Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada februarie 2012 – iulie 2012, prin încheierea unor contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, au indus în eroare mai multe societăţi de profil, determinându-le să le remită 38 de autovehicule. Suspecţii nu au achitat contravaloarea ratelor de leasing pentru autovehicule, acestea fiind transportate imediat după tranzacţionare în Germania, fiind valorificate, cu ajutorul unor cărţi de indentitate ale vehiculului false, pe teritoriul mai multor state membre UE. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la un total de 890.000 de euro. În cauză, la data de 14 februarie, procurorii au dispus începerea urmăririi penală faţă 14 persoane, membri ai grupării, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea a fost extinsă urmărirea penală faţă de alţi doi suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, în formă continuată. Persoanele căutate vor fi conduse pentru audierea de către procurorii Parchetul ICCJ, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Sursa: Mediafax