Doi tineri au fost reţinuţi pentru furturi din societăţi comerciale. Aceştia au creat un prejudiciu de peste 15000 lei
În perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizate comiterea mai multe furturi din societăţi comerciale de către autori necunoscuţi, fiind creat un prejudiciu total de aproximativ 17000 lei şi 150 de euro.
Ca urmare a activităţilor specifice efectuate, cu sprijinul SIPI Vâlcea, poliţiştii a fost stabilit un cerc de suspecţi, format din bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 30, din municipiu.
Cercetările au fost preluate şi continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, care în urma probatoriului administrat în cele 9 cauze, s-a stabilit că prezumtivii autori ai faptelor sunt M. Alexandru şi B. Alin, ambii de 21 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Activitatea infracţională a celor doi tineri a fost stabilită şi ca urmare a efectuării unor percheziţii domiciliare, de unde au fost ridicate mai multe obiecte.
Astfel, sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm Vâlcea, ieri, 21 februarie a.c., s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă de reţinere a celor doi, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă instanţei de judecată.
În prezent, M. Alexandru şi B. Alin sunt încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.