CSM Râmnicu Vâlcea aduce la lot doi jucători “tineri” de peste 30 de ani
CSM Râmnicu Vâlcea a efectuat primele transferuri din această iarnă. Astfel, portarul Adrian Pascal (32 ani, Unirea Alba Iulia) şi fundaşul central Cristi Apostol (31 ani, Voinţa Sibiu) au semnat contracte cu CSM din postura de jucători liberi de contract. Deşi dorit de antrenorul Tudor, portarul Hotoboc a fost nevoit să părăsească Zăvoiul, patronul Rufă având, ca de obicei, ultimul cuvânt şi alegându-l pe Pascal. Până la plecarea în cantonamentul de la Snagov, antrenorul Tudor doreşte să aibă tot lotul stabilit. “Cine nu semnează cu noi săptămâna asta, nu vine în cantonament. Este posibil să mai facem câteva transferuri”, a anunţat “Doctorul”. Se mai pregătesc cu CSM şi ar putea semna în zilele viitoare juniorul Ștefan şi mijlocaşul Surugiu. În această iarnă, CSM a pierdut deja doi jucători importanţi, pe mijlocaşul stânga Robert Văduva şi fundaşul central Ionuţ Popescu. Din data de 12 februarie, CSM Râmnicu Vâlcea va merge cantonament, locaţia aleasă fiind o pensiune de trei stele din Snagov. Alb-albaştrii vor juca la Snagov câteva amicale, fiind stabilite jocuri cu Chindia Târgovişte (13 februarie) şi cu Voluntari (15 februarie). “Avem condiţii excelente acolo, sunt şi terenuri bune pentru amicale”, a spus antrenorul Laurenţiu Tudor. Până atunci, tehnicianul vâlcenilor va trebui să definitiveze lotul. Deocamdată, au venit la antrenamentele echipei portarii Pascal şi Hotoboc, mijlocaşii Ștefan şi Cruceru, dar şi vârful Pădurariu. “Deocamdată, nu a semnat nimeni, până nu semnează negru pe alb, nu pot spune că rămâne vreunul. Îmi doresc să mai aducem un fundaş central, suntem în discuţii cu jucători pe acest post”, a spus Laurenţiu Tudor. Dintre cei trei stranieri, în Zăvoi a venit doar Traore, în timp ce Daouda şi Nkongue se lasă aşteptaţi.