Consiliul Judeţean Vâlcea va majora nivelul taxelor locale şi tarifelor cu 5,7% faţă de 2012

0
89

• În acest an,

Consiliul Judeţean Vâlcea va majora nivelul taxelor locale şi tarifelor cu 5,7% faţă de 2012

Recent, Consiliul Judeţean Vâlcea a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind nivelul taxelor locale şi tarifelor ce se vor aplica în anul 2013, nivelul acestora prezentând o creştere cuprinsă între 3,7% şi 7,69% (în medie 5,7%) faţă de nivelul aprobat pentru anul 2012. Prin două ordonanţe de guvern de la începutul acestui an, Executivul a stabilit că autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea sau menţinerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale la nivelul din 2012, însă numai în cazul unităţilor care nu înregistrează arierate. Întrucât la data de 31 decembrie 2012, Consiliul Judeţean Vâlcea are înregistrate arierate, nu poate reduce nivelurile valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi a amenzilor. În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, taxele locale datorate pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunei şi 50% la bugetul local al judeţului.

Taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea se achită de beneficiar anticipat la caseria unităţii emitente, urmând ca în termen de 15 zile să se vireze cota de 50% localităţilor pe raza cărora se execută lucrarea, în baza situaţiei depuse de arhitectul şef. Având în vedere normele metodoligce din Codul Fiscal, cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire, structura de specialitate înştiinţează beneficiarul acestora despre necesitatea prelungirii valabilităţii în cazul în care lucrările de construire nu s-au finalizat în termen. În cazul în care lucrările de construire nu au fost executate integrai până la data expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire şi nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii acesteia, la data regularizării taxei se stabileşte separat şi taxa de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de construire. În fine, mai spunem că pentru vizitarea muzeelor finanţate parţial din bugetul propriu al judeţului Vâlcea, taxele pentru grupuri de elevi, studenţi şi pensionari sunt la nivelul anului 2012.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.