• Printr-o decizie a prefectului Mircea Nadolu,
S-a constituit Comandamentul operaţional judeţean pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă
Recent, prefectul Mircea Nadolu a dispus constituirea unui comandament operaţional judeţean pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă care ar putea fi generate de fenomenele meteorologice periculoase, specifice perioadei de iarnă. Constituirea acestui comandament operaţional s-a dispus pentru punerea în aplicare a Dispoziţiei nr. I/527/24 ianuarie 2013 (emisă de către Ministerul Afacerilor Interne), organism în structura căruia se regăsesc reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel: Instituţia Prefectului – judeţului Vâlcea; Consiliul Judeţean Vâlcea; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea; Poliţia Rutieră Vâlcea; Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea; Apavil SA; Secţia Drumuri Naţionale Vâlcea; Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea; Complex Căi Ferate – Secţia L3 Rm. Vâlcea; Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi apărare CBRN; Distrigaz Sud Reţele; CEZ – Managementul Activelor şi Dezvoltare Vâlcea; Romtelecom – Divizia Operaţiuni Sud-Est – Centrul Operaţiuni Argeş Vâlcea; Inspectoratul Școlar Vâlcea; CET Govora; Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea; Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea; ABA Olt. Comandamentul operaţional se activează prin Ordinul prefectului nr. 34/18 ianuarie 2013 la primirea unei atenţionări sau avertizări de fenomene hidro-meteorologice periculoase specifice perioadei de iarnă şi se completează, în funcţie de evoluţia şi de impactul acestora asupra activităţii economico-sociale desfăşurată la nivelul judeţului Vâlcea, şi cu alţi membri din cadrul grupurilor de suport tehnic ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Activitatea acestui comandament este coordonată de prefectul judeţului şi condusă operativ de persoane cu atribuţii de decizie din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Rolul acestui organism este acela de a asigura desfăşurarea, în condiţii de normalitate, a activităţii economico-sociale la nivelul judeţului Vâlcea în perioadele caracterizate prin fenomene meteorologice periculoase, de menţinere a reţelei de drumuri naţionale, judeţene şi comunale într-o stare de viabilitate corespunzătoare precum şi de protecţie a persoanelor aflate în situaţii de necesitate (persoane fără adăpost, persoane vârstnice, persoane singure, persoane blocate în trafic etc). Totodată, prin acest comandament operaţional se asigură şi se menţine o legatură permanentă cu Grupa operativă organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, atât pentru comunicarea evenimentelor deosebite cât şi pentru activarea, atunci când situaţia o impune, a unor forţe suplimentare de sprijin şi intervenţie disponibile la nivel naţional.
Comandamentul judeţean operaţional asigură şi funcţia de comunicare cu comitetele locale pentru situaţii de urgenţă organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (municipii, oraşe, comune), dispunându-se o serie de măsuri specifice de prevenire şi atenuare a efectelor fenomenlor meteorologice periculoase, cum ar fi: asigurarea serviciului de permanenţă pe instituţie în perioadele de atenţionare sau avertizare hidro-meteorologică; deszăpezirea şi menţinerea într-o stare de viabilizare corespunzătoare a drumurilor aflate în administrarea autorităţilor locale; asigurarea continuităţii în furnizarea serviciilor de utilităţi publice (apă, canal, energie electrică, agent termic etc); asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea în condiţii normale a procesului educaţional în unităţile şcolare de învăţământ; sprijinirea agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul aprovizionării populaţiei cu produse de strictă necesitate; identificarea, prin compartimentele sau direcţiile de specialitate şi împreună cu organele de poliţie locală, a tuturor persoanelor vulnerabile (persoane fără adăpost, persone vârstnice singure, copii singuri etc); monitorizarea permanentă a acestor categorii de persoane şi acordarea unor forme de sprijin (combustibil, asistenţă socială, asistenţă medicală etc.), pentru a le permite să depăşească perioadele cu temperaturi scăzute; identificarea şi amenajarea corespunzătoare a unor spaţii destinate cazării în perioadele cu temperaturi scăzute a persoanelor fără adăpost sau a celor aflate în situaţii deosebite. Acest comandament judeţean a fost activat în perioadele de atenţionare meteorologică (cod galben), nefiind înregistrate evenimente deosebite.