Fenomene hidrometeorologice la început de an 2013 in judeţul Vâlcea

0
83

15/01/2013

Fenomene hidrometeorologice la început de an 2013 in judeţul Vâlcea

Luna ianuarie a anului 2013 a debutat cu o vreme mai caldă decât normalul termic al perioadei. Temperatura maximă a aerului a înregistrat +12.0 gr C la Rm.Vâlcea în data de 03 ianuarie 2013. În zilele următoare vremea s-a răcit.

Temperatura minimă a aerului a coborât până la -14 gr C la staţia hidrometrică Voineasa şi -12.0 gr C la staţia hidrometrică Rm.Vâlcea în data de 09 ianuarie 2013.
Precipitaţiile, reduse cantitativ, au fost mixte sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.Până la data de 14.01.2013 cantitatea totală de precipitaţii a însumat valori între 12.0 l/mp la staţia hidrometrică Grebleşti şi 0.0 l/mp la staţia hidrometrică Govora-sat.

Debitele de apă pe afluenţii râului Olt din judeţul Vâlcea se situează în general la valori cuprinse între 20-70 % din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 20 % din normalele lunare) pe Sălătrucel şi pe Cerna la st.hidrom.Măciuca
Formaţiunile de gheaţă sunt prezente pe majoritatea cursurilor de apă din judeţ.
Predomină gheaţa la maluri pe următoarele cursuri de apă: pe Olăneşti la Rm.Vâlcea, pe Cheia la Valea Cheii, pe Latoriţa la Gura Latoriţei, pe Voineşiţa la Pichet, pe Luncavăţ la Oteşani şi Șirineasa, pe Govora la Govora sat, pe Olteţ la Otetelis şi pe Cerna la Măciuca.

S-a format pod de gheaţă întrerupt sau continuu pe Lotru la Voineasa şi Gura Latoriţei, pe Sălatrucel la Berislaveşti, pe Olăneşti la Olăneşti Băi , pe Cerna la Cerna şi pe Topolog la Milcoiu.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub cotele de atenţie.
Alimentările cu apă din sursele de suprafaţă (pentru populaţie şi industrie) nu sunt în pericol. Salariaţii de la A.B.A.Olt monitorizează permanent evoluţia fenomenelor de îngheţ pe cursurile de apă şi în zona prizelor de apă fiind pregătiţi pentru intervenţie.
(analiza s-a efectuat pe baza datelor observate la staţiile hidrometrice din administrarea A.B.A.Olt instituţie condusă de Director,Ing. Ion Stoenescu)

Biroul de presă, Birou Dispecerat,
Mihaela COCA Hdr.Adalbert Farkas

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.