Sparle si soparle 12 decembrie 2012

0
79

Sparle si soparle 12 decembrie 2012

• Norocul electoral i-a surâs din plin tinerei protejate de liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, şi aceasta a scos cel mai bun scor electoral la recentele alegeri parlamentare. La doar 23 de ani, Cătălina Ștefănescu (USL) a trecut de la statutul de şefă “privată” de cabinet a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, la cel de deputat de Teleorman, ales cu 75%, depăşindu-şi chiar mentorul, care a scos în colegiul vecin doar 68%. Ziarul nostru a mai scris că Elena Cătălina Ștefănescu este un exemplu indubitabil de nepotism: este fiica unui înalt demnitar în Ministerul Muncii, Cristiana Barbu şi a fost “împinsă” în faţă de Ion Cîlea. Mama tinerei deputate USL a fost numită în luna mai a acestui an, de premierul Victor Ponta, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

• După scorul dezastruos obţinut în Vâlcea la alegerile parlamentare, este absolut obligatoriu ca senatorul (încă!) Dorel Jurcan să-şi dea de urgenţă demisia de onoare din fruntea PDL Vâlcea şi să nu mai aştepte alegerile interne care se vor desfăşura în primăvara anului viitor. Este moral şi firesc acest gest, având în vedere că nici măcar “senatorul” nu şi-a reînnoit mandatul, iar Romeo Rădulescu a trebuit să trăiască ruleta redistribuirii pentru a afla că a primit un post de deputat. În fine, este igienic şi sănătos ca aceia care au pierdut alegerile să facă un pas în spate în interiorul partidului şi să se încerce o formulă interimară de conducere formată, printre alţii, din fostul prefect Petre Ungureanu şi Samoil Vîlcu, echipă care să urgenteze “integrarea” în partid în 2013 a fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău.

• Ipochimenul mason Laurenţiu Baranga, preşedintele de la Forţa Civică Vâlcea, ar trebui să dispară complet din viaţa publică din judeţ, după ce a obţinut cel mai slab rezultat la aceste alegeri. Omul nu a mişcat nici un deget în campania electorală, iar rezultatul s-a văzut: Baranga “Haty” nu a luat decât 8,4% din voturi, la jumătate faţă de anonimul de la PP-DD, Marian Lucian, şi la o enormă distanţă de patronul de la firma Damila, Dan Niţu.

• Ion Cosmin Diaconu, numit în mod inexplicabil, în funcţia de director marketing la Oltchim îi dă raportul zilnic magnatului toxic Constantin Roibu, cu deciziile actualei conduceri. În ultimul raport, l-a informat pe Roibu că a fost plecat la o negociere ÔÇô vânzare polioli ÔÇô în Ucraina. Drept dovadă că-i este profund ataşat, i-a adus baronului chimic chiar şi o…ciocolată. Penibil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.