Procurorii DIICOT au început audierile în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro

0
86

Procurorii DIICOT au început audierile în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro

Procurorii DIICOT au început joi seară, în Capitală, audierile din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, după ce la sediul instituţiei au fost aduse documente, calculatoare şi imprimante ridicate la percheziţiile făcute în Bucureşti şi în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea.

Procurorii DIICOT au început audierile în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro (Imagine: Alexandru Solomon/ Mediafax Foto)

Pentru audieri, la DIICOT – Structura Centrală a fost adus, printre alţii, omul de afaceri Marius Locic, care a declarat presei, la intrare, că este absolut nevinovat, are o relaţie foarte bună cu băncile şi creditarea şi că, în opinia sa, cel mai probabil, a deranjat anumite persoane prin deschiderea unor pieţe.

În acest dosar, în care aproape 60 de persoane sunt suspectate de comiterea unor fraude bancare cu un prejudiciu de 85 de milioane de euro, mai sunt vizaţi Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi, responsabili ATE Bank, precum şi fraţii Creştin, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în această afacere ar fi implicaţi şi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.

De asemenea, în anchetă este vizată şi soţia lui Marius Locic, au mai declarat aceleaşi surse.

La DIICOT au ajuns joi şi Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, notarul Paula Rosenberg şi Vasile Creştin.

Surse judiciare au precizat că a fost adus şi Adrian Martiş, director executiv la BRD Unirii.

Potrivit unui comunicat remis MEDIFAX, Dumitru Creştin nu este implicat în cazul privind fraudele bancare şi nu este plecat din ţară, precizarea venind după ce s-a vehiculat informaţia potrivit căreia acesta ar fi plecat în Dubai. Al treilea frate Creştin se numeşte Ion.

Anchetatorii au făcut joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

Percheziţiile au fost dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea , acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

La finalul percheziţiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, a precizat DIICOT.

„În fapt se reţine că, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

„Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare”, au precizat procurorii DIICOT.

BRD a anunţat, joi, că activitatea băncii nu este afectată de percheziţiile DIICOT la două dintre unităţile sale, în cadrul unor investigaţii cu privire la obţinerea ilegală de credite de la mai multe bănci, precizând totodată că BRD cooperează cu autorităţile de mai multe luni asupra anchetelor în curs.

Cei 13 pentru care DIICOT a cerut vineri seara arestarea preventivă sunt Adrian Martiş (director executiv la BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial BRD Dorobanţi), Elena Blaga, Orlando Ionuţ Ghiorghe (evaluator), Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Creştin, Dumitru Benga, Vrânceanu Jenica Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexandrescu (notar), Claudia Maria Peter şi Camilia Damiela Pop (notar). Astăzi au fost emise mandate de arestare pentru Andrei Suditu, Adrian Martiş, Andrei Nanu şi Claudia Maria Peter (persoană care se afla în cercul foarte apropiat de relaţii al lui Vasile Creştin şi care executa întocmai dispoziţiile date de către cei do directori BRD).

Curtea de Apel Bucuresti a decis duminica arestarea preventiva pentru 29 de zile a patru persoane acuzate in dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, printre care se afla Adrian Martis, director executiv BRD Unirea, si Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanti, transmite Agerpres.

In schimb, instanta a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare a 9 inculpati, inclusiv a oamenilor de afaceri Marius Locic si Ioan Crestin, care vor fi cercetati in libertate, insa au interdictia de a parasi tara.

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Vineri seara, Curtea de Apel Bucuresti a decis arestarea unui prim lot din dosar format din sapte persoane, Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireada (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu si Livia Bobu.

„Practic, constatam ca inculpatii mentionati mai sus, pentru care procurorul solicita emiterea unor mandate de arestare prin profesiile detinute si modul de actiune, respectiv: notari publici, functionari bancari, evaluatori, directori de banca si oameni de afaceri au actionat in mod concertat pentru fraudarea a doua societati bancare cu bun renume in Romania. Constatam ca, toti inculpatii, conducatori de grup de crima organizata sau membrii ai acesteia, au avut o atitudine de completa aprobare si sustinere a activitatii infractionale, ceea ce completeaza si contureaza starea de fapt relationata elementelor constitutive a unor infractiuni grave de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani”, arata DIICOT intr-un document.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.