Ministrul Dezvoltării Regionale este “impotent” în privinţa modernizării Arenelor Traian

0
86

Ministrul Dezvoltării Regionale este “impotent” în privinţa modernizării Arenelor Traian

În urmă cu două luni, deputatul PDL Samoil Vîlcu a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, prin intermediul unei interpelări, sprijin financiar pentru modernizarea Complexului sportiv “Arenele Traian” din Râmnicu Vâlcea. “Sprijinirea sportului trebuie să fie o prioritate, iar construcţia unor baze sportive este o măsură în acest sens. Preluarea de către municipalitatea din Râmnicu Vâlcea a Complexului sportiv Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea a fost o măsură foarte bine primită de locuitorii oraşului, dar aceasta trebuia să continue cu modernizarea acestui obiectiv, aflat într-o stare care nu ar permite desfăşurarea în siguranţă a unor competiţii sportive sau manifestări de altă natură. Arenele Traian ar putea găzdui, după modernizare, competiţii sportive de nivel naţional, ar putea fi un punct de atracţie pentru iubitorii sportului. După modernizare, Arenele Traian s-ar putea transforma într-un complex care să permită ca sportivii să vină cu rezultate şi mai bune la competiţiile de anvergură. Trebuie asigurate condiţii de normalitate, decente, de care sportivii să beneficieze. Pentru desfăşurarea unor ample lucrări de modernizare sunt necesare fonduri substanţiale pe care bugetul local nu le are. Analizând această situaţie, vă rog să îmi comunicaţi domnule ministru dacă aveţi în vedere alocarea unor sume de bani necesare derulării unui proiect de reabilitare a complexului sportiv Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea”, spune deputatul Vîlcu în interpelare.

Recent, a sosit şi răspunsul ministrului Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, la această problemă: “În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1631/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, acest minister realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, turism. Potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 717/2011 imobilul ┬½Arenele Traian┬╗, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a fost transmis în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii CNI derulează programe şi proiecte în domeniul infrastructurii social-culturale şi sportive, ce vizează construcţia de săli de sport, consolidarea şi reabilitarea sălilor de sport construite înainte de anul 2000, construirea de bazine de înot şi de patinoare artificiale, precum şi construirea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea aşezămintelor culturale. Precizăm că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii nu derulează un program pentru realizarea sau reabilitarea de complexe sportive, în speţă complexul sportiv ┬½Arenele Traian┬╗. Cu toate acestea, dorim să vă facem cunoscut, stimate domnule deputat, faptul că solicitarea dumneavoastră rămâne în atenţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în măsura în care în bugetul ministerului vor fi identificate surse de finanţare cu această destinaţie, pentru obiectivul menţionat mai sus. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi exprimă şi pe această cale totala deschidere şi sincerul interes faţă de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României, ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.