Ion Cîlea: Opoziţia a trecut la dezinformare

0
85

Ion Cîlea: Opoziţia a trecut la dezinformare

Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, contraatacă, printr-un comunicat de presă, declaraţiile reprezentanţilor PDL referitoare la majorările de taxe şi impozite din anul 2013: “Este exclus să credem că parlamentarii cărora le-au expirat mandatele în aceste zile sau alţi oameni politici obligaţi, după rezultatul alegerilor din 9 decembrie a.c., să treacă în opoziţie, nu cunosc legile. Odată cu pierderea puterii, însă, respectivii caută tot felul de pricini şi pretexte cu care să-i atace pe cei ce, prin uriaşa voinţă populară, le-au luat locul.

Un astfel de subiect puternic vehiculat în ultimele zile este şi cel cuprins în recenta Hotărâre de Guvern privind indexarea taxelor şi impozitelor locale susţinând sus şi tare că, deşi nici nu s-a uscat tuşul pe buletinele de vot, actuala putere dă prima lovitură celor care au ales-o. Pentru a opri corul bocitoarelor, actualul şi viitorul prim ministru Victor Ponta a declarat că nu va publica în Monitorul Oficial respectiva Hotărâre de Guvern privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei până nu se va înţelege foarte limpede că nu Guvernul măreşte aceste taxe şi că actualizarea se poate face numai şi numai de către autorităţile locale, dacă doresc.

Hotărârea de Guvern privind indexarea impozitelor şi taxelor locale este obligatoriu să fie emisă din 3 în 3 ani deoarece, în caz contrar, s-ar putea interpreta că Guvernul nu şi-a îndeplinit această obligaţie. Deci emiterea ei devine absolut obligatorie chiar şi în condiţiile când rata inflaţiei ar fi zero, tocmai pentru că administraţiile locale, în lipsa respectivei Hotărâri de Guvern, nu au voie să adopte propria lor hotărâre privind taxele şi impozitele pentru anul următor. Aşa că demersul Guvernului, oricare ar fi el, este obligatoriu şi foarte clar. Hotărârea sa, însă, nu obligă nicio autoritate locală la mărirea taxelor, ci doar le înştiinţează.

Potrivit art.292 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, orice impozit sau orice taxă se stabileşte de către autorităţile publice locale, iar sumele respective se indexează (dar nu obligatoriu, cum am mai precizat) o dată la 3 ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare.

Adoptând metoda lui “Gică Contra”, criticiştii infuzează în mod deliberat confuzia între indexarea taxelor şi impozitelor şi majorarea acestora. Este în realitate vorba de doi termeni şi, implicit, de două acţiuni diferite. Majorarea, aşa cum este clar stipulată în art.287 din Codul Fiscal nu se stabileşte niciodată de Guvern, acest drept se stabileşte şi se aplică exclusiv prin hotărâre proprie a fiecărui consiliu local.ÔÇ£ ÔÇô a menţionat Ion Cîlea, preşedinte PSD Vâlcea şi preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.