Sparle si soparle 22 noiembrie 2012

0
79

Sparle si soparle 22 noiembrie 2012

• Aducem în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea mai multe cazuri de scarlatină la Liceul Pedagogic din Râmnicu Vâlcea la clasele pregătitoare din internat, etajul 2. Grav este faptul că directorul nu spune nimic, la fel si medicul şcolii. Ei spun că nu este nimic grav şi copiii pot merge liniştiţi la şcoală. Părinţii elevilor sunt revoltaţi de această stuaţie şi au trimis deja un memoriu la Inspectoratul Școlar Judeşean.

• O altă “măgărie” marca Roibu Constantin şi care ţine de sfera de competenţă a DNA-ului…. Potrivit site-ului Hotnews.ro, combinatul Oltchim ar putea oricând să rămână fără o mare parte din instalaţiile de pe platforma petrochimică de la Piteşti. De ce? Cu doar două luni înainte de a-şi da demisia din funcţia de director general al Oltchim, Constantin Roibu a semnat două contracte pentru ipotecarea unor echipamente şi instalaţii cu o valoare de inventar de circa 42 de milioane de euro, în contul unei datorii de 10 milioane de euro către un furnizor de materii prime, Polchem Societe Anonyme. Aceasta în condiţiile în care o decizie a Consiliului de Administraţie din 30 mai 2012 permitea ipotecarea unor echipamente de 15 milioane euro. Între timp, datoria a scăzut la 7 milioane de euro, fiind făcute plăţi de 3 milioane euro în perioada iunie-august, însă ipoteca a rămas aceeaşi, iar furnizorul are dreptul să treacă la executare silită oricând doreşte. Vom reveni cu amănunte!

• Nu bănuiam că primarul din Drăgăşani, Cristian Nedelcu, este un mare amator de latină, însă ne-am lămurit buştean atunci când am deschis site-ul oficial al primăriei. Pe prima pagină, cuvântul de salut pe zece rânduri al edilului-şef Nedelcu este scris… în latină, o limbă declarată “moartă”, dar care se mai foloseşte doar în comunicarea oficială între feţele bisericeşti de la Vatican. Nu ştim câţi au înţeles “mesajul” lui Cristian Nedelcu, dar redăm prima frază: “Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt”, adică “Această pagină este în prezent în curs de dezvoltare, a fost dezvoltat pentru….”. Problema este că acum 2.000 de ani nu existau calculatoare PC, astfel că ne este greu să aflăm cum au tradus în latină oamenii lui Nedelcu termenii din IT. În fine, îi transmitem domnului Nedelcu următorul mesaj: “Mentem ut nostri vicus development pro urbe Dragasani!”

• Foarte interesant şi de efect sloganul electoral al doctorului chirurg Constantin Ploscaru (candidatul PRM pe Colegiul Râmnic Nord): “Eu tai în carne corupţia şi miniciuna!”

• Sorin Statie, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, are mari probleme de natură… morală. Individul îmbină utilul cu plăcutul chiar la locul de muncă. În curând îi vom tăia nasul acestui caraghios înfumurat, care refuză să răspundă la cererile presei pe Legea 544 din 2001, privitoare la liberul acces la informaţiile publice! Țineţi aproape!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.