Consiliul Local va aproba nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013

0
101

• În cadrul unei şedinţe ordinare,

Consiliul Local va aproba nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013

Joi, 29 noiembrie, este convocată şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 23 de proiecte de hotărâri sau rapoarte plus punctul “Diverse” pe ordinea de zi. Astfel se vor discuta şi aproba următoarele propuneri: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2012; rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul acesta; rectificarea bugetului pentru contul “50.04” deschis pentru operaţiunile de plăţi directe ce se acordă în agricultură pe anul acesta; aprobarea efectuării unor plăţi din bugetul local; stabilirea şi aprobarea nivelului impozitelor, taxelor şi a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2013; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie “Extindere reţea iluminat exterior strada Ostroveni, etapa I, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu şi PTA ştrand Ostroveni”; aprobarea studiului de fezabilitate “Amenajare grup sanitar-zona Catedrala Ostroveni”; prelungirea contractului de asociere în participaţiune cu SC Vladria SRL; prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale; stabilirea taxei pentru utilizarea temporară a stâlpilor de iluminat public din municipiul Râmnicu Vâlcea, ca suport pentru reţelele de telecomunicaţii (CATV, telefonie fixă, internet, transmisii date);

prelungirea contractului de asociere încheiat cu SC New Age Advertising Agency SRL; prelungirea contractului de asociere încheiat cu SC White Point SRL; modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 29 din 27 ianuarie 2010 referitoare la transmiterea în folosinţă a unui imobil-teren Arhiepiscopiei Râmnicului; revizuirea documentaţiei de atribuire pentru delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului public de salubrizare din municipiu; avizarea documentaţiei de urbanism reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Râmnicu Vâlcea; inventarierea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acestora; mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la ETA SA; aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului public “Creşe” şi modificarea structurii acestui serviciu; acordarea unor beneficii de asistenţă socială, sub formă de tichete socială, persoanelor vârstnice din Râmnicu Vâlcea; modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 31/2012 referitoare la aprobarea noilor denumiri ale unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2012-2013; modificarea statului de funcţii al Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea; aprobarea formularului tip al listei de plată ce se afişează la asociaţiile de proprietari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.