Mandat de arestare dus la îndeplinire

0
80

Mandat de arestare dus la îndeplinire 
 
La data de 09 octombrie a.c, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Biroul Urmăriri şi Secţiei 11 Poliţie Rurală Zătreni au organizat şi desfăşurat o acţiune, ce a vizat punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bălceşti în data de 29 septembrie a.c.

T. Adrian, de 50 de ani, din comuna Zătreni a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani şi şapte luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Bălceşti au reţinut faptul că, acesta, în cursul anului 2007 a săvârşit infracţiunea de furt calificat şi în anul 2009 a produs un accident rutier, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cu ocazia acţiunii întreprinse, condamnatul a fost identificat în comuna Lăcusteni şi depus în Penitenciarul Colibaşi, în vederea executării pedepsei.

Hoţ surprins de proprietar în timp ce sustrăgea bani din locuinţă

În aceeaşi zi, ora 17.42, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi cu privire la faptul că Vasile C. a fost prins în locuinţa lui Ion R., din comuna Stroeşti după ce a sustras de la partea vătămată o sumă de bani.

În baza celor sesizate, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat faptul că în jurul orei 17.35, C. Vasile a pătruns în locuinţa părţii vătămate, situată în apropiere de locuinţa sa, de unde a sustras 600 lei, timp în care a fost surprins de proprietar. Principalul suspect a fugit de la locul faptei până la sosirea oamenilor legii, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că acesta se află într-o pădure din apropiere.

Având în vedere că Vasile C. este suspectat de comiterea şi altor fapte penale urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu propunerea de arestare preventivă.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.