Câţi bani a luat Dan Voiculescu de la Oltchim pentru publicitate. Vezi cum arată contractul
Publicitatea pe banii statului se pare că este pe placul mogulilor de presă. După ce Dan Diaconescu şi-a făcut reclamă în valoare de 256 de milioane de euro pe gratis în urma scandalului creat în jurul privatizării Oltchim, a ieşit la iveală un contract din care reiese că Oltchim a cumpărat cu 100.000 de euro publicitate la trustul Intact în 2009, an în care combinatul avea pierderi mari. În decembrie 2009, trustul condus de Dan Voiculescu a semnat un contract de publicitate de peste 100.000 de euro cu Oltchim, care avea, pe anul respectiv, pierderi de 210 milioane lei, reiese din documentul obţinut şi prezentat de Robert Turcescu, realizatorul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de pe B1TV. Este vorba de un contract de prestări servicii din decembrie 2009 – Oltchim avea, pe anul respectiv, pierderi de 210 milioane lei – între SC Media Casa Press SRL, reprezentată de Gabriela Vrânceanu Firea (în calitatea de prestator) şi Oltchim (în calitate de beneficiar), potrivit B1TV.
Obiectul contractului era prestarea de servicii de publicitate şi PR în cadrul emisiunilor prestatorului (publicaţii din presa scrisă şi TV ale trustului Intact). Contractul implica machete publicitare, interviuri şi reportaje. Valoarea totală a contractului 100.000 de euro. Plata se făcea cu un avans, plus plăţi lunare. Potrvit documentului, dacă până la data încheierii contractului beneficiarul nu a comandat toate serviciile, beneficiarul are totuşi obligaţia de a le plăti. De asemenea, pe perioada derulării contractului, prestatorul era obligat să nu încheie contracte comerciale cu acţionari minoritari ai Oltchim (printre care şi PCC) care „desfăşoară acţiuni ostile la adresa beneficiarului” şi să nu susţină, prin serviciile sale, poziţia respectivei părţi. În cadrul SC Media Casa Press SRL îi are printre administratori persoane fizice pe cele două fiice ale lui Dan Voiculescu.