• În comuna Malaia,
Incendiul de pe Muntele Puru, care a distrus peste 60 hectare de pădure, a fost stins
Un incendiu care a curprins în jur de 60 de hectare de plantaţie de răşinoase şi litieră de pe Muntele Puru (comuna Malaia, lângă lacul de acumulare Galbenu) a fost stins luni după-amiază, dar a reizbucnit miercuri, într-o zonă greu accesibilă, cu teren accidentat şi înclinaţie foarte mare. Angajaţii mai multor ocoale silvice au acţionat în zonă, iar o grupă operativă s-a deplasat pentru a face evaluări. În funcţie de constatările grupei, joi s-au deplasat şi pompierii militari pentru a stinge incendiu. “Incendiul din zona Muntelui Puru, care se manifesta pe o suprafaţă de peste 50 de hectare, stins şi rămas în supravegherea silvicultorilor a reizbucnit miercuri, iar în zonă a acţionat personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Obârşia Lotrului şi al Ocolului Silvic Buila, precum şi din cadrul Obştii Private Berceşti-Vlădoi.
Pentru evaluarea situaţiei, conducerea inspectoratului a dispus deplasarea grupei operative la locul incendiului, iar în funcţie de constatări, joi, începând cu ora 05.00, s-a ordonat deplasarea la faţa locului a 25 de pompieri militari echipaţi cu mijloace de primă intervenţie pentru a stinge incendiul care se manifesta într-o zonă cu teren accidentat şi înclinaţie foarte mare, fapt care îngreunează accesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger. Acesta a mai precizat că incendiul s-a manifestat doar la nivelul solului, nefiind afectat şi coronamentul. Incendiul a izbucnit duminică, 26 august, într-o zonă cu plantaţie de răşinoase litieră de pădure şi coronament din localitatea Malaia, Muntele Puru, în zona lacului Galbenu. După patru zile de luptă cu focul, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru au reuşit vineri să stingă incendiul produs în pădurea de răşinoase din zona muntelui Puru, situat în localitatea Malaia, în apropierea lacului Galbenu. Acţiunea de stingere a fost reluată joi dimineaţă, când pompierii militari s-au pus în mişcare spre locul producerii incendiului. După aproape cinci ore de mers, echipa de 30 de pompieri militari, împreună cu personalul silvic de la Ocolul Silvic Obârşia Lotrului, de la Ocolul Silvic Buila şi de la Obştea Privată Berceşti-Vlădoi, au început acţiunea de stingere efectivă, din două direcţii pentru a stopa propagarea incendiului.
Pompierii militari au acţionat în condiţii dificile, de teren montan accidentat cu ajutorul mijloacelor de primă intervenţie (lopeţi, pompe portabile şi sticle cu apă), precum şi cu ajutorul unui dispozitiv de stingere de aproximativ 700 metri, realizat până la locul focarului. Alimentarea cu apă a fost posibilă prin eforturile celor două ocoale silvice şi a obştii, care cu ajutorul unor camioane de mare putere au reuşit să transporte o cantitate de 15 tone de apă până la dispozitivul de stingere. După aproape nouă ore de eforturi, echipele de intervenţie au reuşit să stopeze extinderea incendiului şi să stingă focarele existente în puncte izolate unde ardeau trunchi de copaci rezultaţi din doborâturi, precum şi stratul de turbă existent la nivelul solului. La lăsarea întunericului mai fumegau izolat câteva buturugi putrede. Astfel, locul incendiului a rămas sub supraveghere până în dimineaţa zilei de vineri, când alţi 10 pompieri militari împreună cu personalul silvic au avut certitudinea că flăcările nu vor reizbucni. Până în acest moment, suprafaţa împădurită care a fost afectată totalizează aproximativ 60 de hectare, 50 de hectare fiind pârjolite în data de 26 august şi 10 hectare de zilele de 29-30 august.