Partidul Poporului viseză la două mandate de deputat în Vâlcea

0
90

• Ion Nicolae a fost exclus din PPDD

Partidul Poporului viseză la două mandate de deputat în Vâlcea

Vineri, 18 august, conducerea PP-DD Vâlcea a organizat o conferinţă de presă în care liderul interimar Eugen Mihalache a prezentat o decizie a conducerii centrale a partidului prin care Ion Nicolae, fondator al organizaţiei şi consilier judeţean, a fost exclus din partid. Excluderea sa poate fi urmată şi de o excludere a fostului mare procuror Teodor Trancă “acuzat” de o prea strânsă prietenie cu Ion Nicolae. A fost reîngimentat în PP-DD primind şi funcţia de vicepreşedinte omul de afaceri Valentin Sandală, acesta având şansa de a deveni peste puţin timp candidat la parlamentare. Eugen Mihalache, preşedinte interimar al organizaţiei, a declarat că, în alegerile din toamnă, toţi candidaţii pentru colegiile electorale din judeţ vor fi vâlceni.

“Nu vom aduce de la Bucureşti candidaţi aşa cum procedează alte partide. În jurul datei de 15 septembrie vom organiza o mare acţiune, probabil în faţa sediului, la care va fi prezent şi domnul Dan Diaconescu. Atunci vom anunţa şi candidaţii noştri. Calculele noastre arată că avem şanse la două mandate de deputat în Vâlcea şi cred că le vom obţine în zona Bălceşti şi Drăgăşani”, a mai anunţat Mihalache. Probabil că acesta din urmă nu a auzit de popularitatea deputatului Constantin Mazilu!

(Marian Dinu) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.