Poliţiştii fac primele pregătiri pentru organizarea în bune condiţii a referendumului

0
75

Poliţiştii fac primele pregătiri pentru organizarea în bune condiţii a referendumului

Cu ocazia organizării referendumului din data de 29.07.2012, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea vă aduce la cunoştinţă următoarele prevederi legale, aşa cum sunt stabilite prin legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, şi ţinând cont şi de modificările aduse de OUG 41/2012. În România suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”. Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum”. Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale.

Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare. Contestaţiile îndreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute se soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor înscrişi în listele suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este irevocabilă şi executorie; ea se comunică persoanelor interesate în cel mult 24 de ore de la pronunţare. Cetăţenii care locuiesc în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul pot solicita primarului din acea localitate înscrierea lor în liste electorale suplimentare. Cu 3 zile înainte de data referendumului nu se mai pot face înscrieri în aceste liste. Organul care întocmeşte listele electorale este obligat să ceară primăriei localităţii de domiciliu radierea persoanelor în cauză de pe listele electorale ale acelei localităţi. Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se afla într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.

În comune Goleşti, accidentat de către o căruţă

La data de 10 iulie a.c., ora 16.46, P. Gheorghe, de 72 de ani, din comuna Goleşţi, conducea o căruţă pe drumul sătesc Drăgăneşti ÔÇô Poeniţa, în rampă, iar la un moment dat animalele s-au speriat şi bărbatul a fost aruncat la pământ, atelajul trecându-i peste membrele inferioare. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a bărbatului, care a fost transportat la Spitalul judeţean Vâlcea, unde a fost diagnosticat cu fractură completă picior stâng. Conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Accident rutier soldat cu rănirea unui pieton

Marţi, 10 iulie, în jurul orei 14.10, T. Ionuţ, de 21 ani, din comuna Făureşti, în timp ce conducea un moped neînregistrat, care circula în comuna Făureşti şi la depăşirea pietonului D. Alina, care circula pe axul drumului în aceeaşi direcţie de deplasare, a acroşat-o. În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul municipal Drăgăşani, stabilindu-i-se diagnosticul prezumtiv de plagă picior drept, cu multiple escoriaţi şi hematon frontal. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de negativ.

Acţiuni de supraveghere a traficului rutier efectuate de poliţiştii vâlceni

La data de 11 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi a depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au controlat 100 autovehicule, au întocmit 59 procese verbale, aplicând 82 de sancţiuni contravenţionale, din care 29 aplicate pentru depăşirea vitezei maxime admise pe respectivul sector de drum. Poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimentelor rutiere, având ca rezultat aplicarea a 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8880 lei, controlarea a 106 de autovehicule, legitimarea a 161 persoane. Poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Drăgăşani au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimentelor rutiere, având ca rezultat aplicarea a 16 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1810 lei, controlarea a 108 de autovehicule, legitimarea a 156 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.