Ion Cîlea a dispus să se execute lucrări de reparaţii pe drumul judeţean DJ 654 Olăneşti ÔÇô Comanca

0
81

Ion Cîlea a dispus să se execute lucrări de reparaţii pe drumul judeţean DJ 654 Olăneşti ÔÇô Comanca

Fenomenul de alunecare a terenului care s-a produs în data de 28 mai a.c. şi care a afectat platforma DN 64 la intrarea în staţiunea balneară Băile Olăneşti s-a accentuat pe măsura trecerii timpului, fapt ce a determinat întreruperea circulaţiei pe tronsonul respectiv. La solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, o echipă de specialişti sub coordonarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a concluzionat că, alunecările au fost provocate de existenţa în zonă a unor izvoare care nu au fost captate, precum şi de neexecutarea lucrărilor de regularizare şi protecţie a malurilor râului Olăneşti.
Potrivit competenţelor sale, Consiliul Judeţean s-a adresat imediat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale care gestionează arterele rutiere ce aparţin proprietăţii publice a statului, Direcţiei Regionale în Construcţii Sud Vest Oltenia, SC Distrigaz Sud Reţele şi SC CEZ Distribuţie care au conducte, echipamente şi alte obiective specifice în zona afectată de alunecări urmând ca fiecare să suporte costurile pentru înlocuiri sau reparaţii după caz.

Pentru a asigura o circulaţie fluentă a traficului şi a preveni blocarea legăturii rutiere între Băile Olăneşti şi Rm.Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea, a dispus ca, în regim de urgenţă, să se execute lucrări de întreţinere şi reparaţii pe varianta de drum judeţean DJ 654 Olăneşti ÔÇô Comanca pe o lungime de 3,5 km. Lucrările se execută deja de RAJDP Vâlcea care are obligaţia de a freza covorul asfaltic şi a turna un nou strat de asfalt, după ce, în prealabil, sunt plombate toate gropile apărute în carosabil.
De asemenea, în urma insistenţelor întreprinse de preşedintele Ion Cîlea la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale s-a convenit ca perioada necesară pentru refacerea tronsonului de drum afectat de alunecări în vecinătatea staţiunii Băile Olăneşti să nu fie mai mare de două luni.
Deoarece râul Olăneşti poate să reactiveze alunecările atunci când cresc debitele de apă aluvionată, preşedintele Ion Cîlea a cerut noii conduceri a Administraţiei Bazinale de Apă Olt să prioritizeze investiţiile privind regularizarea albiei acestui râu.
“Pe toată perioada executării lucrărilor, atât pe DN 64 cât şi pe DJ 654, le voi monitoriza cu maximă atenţie şi voi fi des pe şantiere pentru ca aceste artere să fie modernizate în aşa fel ca viitoare fenomene naturale să nu mai poată crea probleme de trafic” a declarat preşedintele Ion Cîlea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.