Drumul de la Țarina din comuna Vlădeşti a fost modernizat prin betonare

0
79

• Noi realizări ale primarului Sorin Ghiţă

Drumul de la Țarina din comuna Vlădeşti a fost modernizat prin betonare

De la an la an în localitatea Vlădeşti se întâmplă lucruri din cele mai bune. Sorin Ghiţă este la cel de-al treilea mandat, fiind unul dintre primarii prolifici din judeţ, prin prisma acţiunilor şi realizărilor sale. După cum ne-a precizat primarul comunei Vădeşti, prioritare sunt acţiunile de asfaltare şi modernizare a tuturor drumurilor comunale. “După ce vom finaliza asfaltările la drumurile principale vom continua cu cele vicinale. De exemplu, drumul de la Țarina din satul Vlădeşti a fost realizat cu betoane care au fost turnate pe grosimi de 15 cm pentru a fi asigurată la această cale de acces o fiabilitate extinsă. Am reuşit, cum de altfel am şi promis în campania electorală, să finalizăm asfaltarea pe circa 1 km din drumul comunal aflat în zona Țânţuleşti.

Suntem la faza de pregătire pentru începerea lucrărilor la drumul ce leagă localitatea Vlădeşti de satele Valea Ursului, Pleaşa şi Fundătura, pe o lungime de 3 km. Lucrăm mereu la căile pietonale ce se află de-a lungul drumului naţional şi, de asemenea, suntem pe ultima sută de metri la finalizarea lucrărilor de captare a apei în satul Fundătura. După planificările noastre, grădiniţa cu program prelungit şi stadionul vor fi şi ele gata în luna septembrie din acest an. De când am preluat conducerea administraţiei publice locale, am acordat o atenţie deosebită reabilitării infrastructurii rutiere, mai ales că acest domeniu nu cunoscuse o dezvoltare prea mare. Datorită preocupării constante în modernizarea drumurilor, comunitatea a înţeles că şi localitatea noastră, situată la doar câţiva kilometri de Râmnic, va deveni, în scurt timp, un reper la nivel naţional”, ne-a declarat primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă.

(O.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.