Karoly Borbely a demisionat din funcţia de preşedinte al CA al Oltchim

0
101

Karoly Borbely a demisionat din funcţia de preşedinte al CA al Oltchim

Karoly Borbely a demisionat marţi din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit unui anunţ publicat pe Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit anunţului, Karoly Borbely şi-a prezentat demisia din calitatea de administrator al societăţii invocând motive personale. Combinatul Oltchim a fost nominalizat pentru anul 2012 pe lista FMI printre societăţile care vor intra în programul de privatizare. La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia creanţelor pe care le avea Oltchimul la AVAS în acţiuni iar pe 31 mai combinatul urma să fie privatizat. Din cauza faptului că această conversie nu s-a făcut în timp util privatizarea combinatului a fost amânată pentru luna septembrie a acestui an.

Pierderi de 30 de ori mai mari

Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul trimestru din acest an cu pierderi nete de 82,8 milioane lei, de peste 30 de ori mai mari faţă de cele raportate în perioada similară din 2011 (2,68 milioane de lei). Pentru 2012, acţionarii companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea estimează realizarea unor investiţii în valoare de aproape 93 de milioane de lei şi eliminarea pierderilor înregistrate în 2011. Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni, PCC Duisburg DEU deţinând 17,4717% din acţiuni Nachbar Services Limited Nicosia – 14,0250% şi alţi acţionari – 13,6972%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.