De Ziua Copilului, elevii râmniceni au fost în biroul directorului AJOFM Vâlcea
În data de 1 iunie anul curent a avut loc ÔÇ£Ziua Portilor Deschise” la AJOFM Valcea. Au participat peste 1000 de persoane cu precadere copii si tineri (elevi, aflati in ani terminali in scoli profesionale sau licee precum si studenti). Au onorat cu prezenta doamna Cristiana Barbu, Secretar de Stat in Ministerul Muncii, presedinte ANOFM, Aurora Gherghina subprefectul Judetului Valcea, Gabriel Andreescu Director Executiv al Casei Judetene de Pensii Valcea precum si reprezentanti ai mass-mediei locale. “A fost o initiativa a doamnei Mariana Campeanu, Ministrul Muncii, la care noi am aderat imediat constienti fiind de importanta sistemului public de ocupare. In virtutea mandatului de Presedinte al ANOFM, mi-am propus doua obiective majore: cresterea gradului de ocupare al fortei de munca si imbunatatirea imaginii institutiei, iar ceea ce s-a intamplat astazi 1 iunie 2012 reprezinta un astfel de demers. In acelasi timp, actiunea inseamna si o continuare a serviciilor de informare si consiliere privind cariera pe care agentiile de ocupare le-au desfasurat in primele luni ale anului 2012 in institutiile de invatamant din toata tara. In acest fel, elevii si studentii din anii terminali vor putea fi pregatiti si avizati de ceea ce inseamna piata muncii si o viitoare cariera profesionala”, a spus Cristiana Barbu, preşedinte ANOFM.
“Am ramas placut impresionata de ceea ce am gasit la AJOFM Valcea, o institutie moderna cu structuri si servicii comparabile cu ce se intampla in Uniunea Europeana. Am reusit sa stau de vorba cu o parte din elevii care vizitau institutia dar si cu cei care lucreaza in acest sistem, o parte dintre functionari fiindu-mi chiar colegi pe vremea cand lucram in cadrul institutiilor subordonate Ministerului Muncii din judetul Valcea. Transmit si pe aceasta cale La multi ani tuturor copiilor, cei care reprezinta de fapt viitorul societatii romanesti!”, a declarat Aurora Gherghina, subprefect al judetului Valcea. “Obiectivul principal al acestei actiuni a fost acela de a populariza serviciile specifice oferite de institutia noastra precum: orientare profesionala, consiliere, mediere, burse ale absolventilor, formare profesionala etc. Deasemenea cei interesati au putut obtine informatii utile despre dezvoltarea profesionala si au avut posibilitatea sa adreseze intrebari functionarilor publici din toate compartimentele si serviciile institutiei”, a încheiat Dumitru Nicu Cornoiu, director executiv AJOFM Vâlcea.