Violatorul Bondoc a ajuns după gratii

0
81

Violatorul Bondoc a ajuns după gratii

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus la data de 23.05.2012 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Bondoc Ion pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol.

Totodată, s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore faţă de acesta. La data de 23.05.2012 s-a solicitat Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă a inculpatului.
Instanţa de judecată a admis cererea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment a rezultat faptul că, în inculpatul a încercat să întreţină un raport sexual cu minora I.N. (în vârstă de 13 ani) prin exercitarea de violenţe fizice, acţiunea fiind întreruptă de intervenţia mamei minorei.

Cercetările continuă de către procurori pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei şi lămurirea cauzei sub toate aspectele şi stabilirea răspunderii judiciare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.